Articol de Ovidiu Minea, Vlad Nedelea - Publicat joi, 25 iunie 2020 16:49 / Actualizat joi, 25 iunie 2020 17:28
Fostul antrenor Ionuț Popa a încetat din viață azi dimineață, la 67 de ani. „Moldova a avut doi domnitori: Cuza şi Ionuţ Popa” a fost mesajul pe care suporterii lui Poli Iași i l-au transmis lui „Popică” atunci când a început lupta cu boala.
Retragerea subită a lui Ionuț Popa din fotbal a îngrijorat lumea sportului la începutul lui 2019. Doar cei apropiați știau că în spatele deciziei se afla o suferință. „Popică" a aflat târziu că are o tumoră la nivelul capului și că nu se mai pot face multe în cazul său. La începutul acestui an, antrenorul părea resemnat și parcă știa că nu mai rezistă mult timp.
„Mă simt ca un om bolnav, dar poate că asta îmi este soarta. Nici eu nu știu dacă se mai pot face multe pentru mine. Din păcate, medicii nu îmi pot face operația la cap, iar acest lucru îmi complică mult starea de sănătate", spunea Ionuț Popa pe 10 ianuarie.
Iar pe 9 iunie a intrat în comă, după ce a suferit un stop cardiorespirator. A mai rezistat doar până azi dimineață, când alt stop cardiorespirator i-a fost fatal. Fostul antrenor era internat în secția ATI din cadrul Spitalului Clinic Județean Arad.
Regretul lui Ionuț Popa legat de Steaua
„Am două regrete. Pe primul îl știe toată lumea, că nu am bătut un arbitru în timpul unui meci. Al doilea e că nu am ajuns niciodată să o antrenez pe Steaua. Au fost mereu alții mai buni decât mine, nu mi-a venit niciodată rândul. Nici măcar un apel nu am primit de la oamenii de acolo. Sunam eu înapoi, nu era problemă. Am multe minute gratuite".
Frica de zbor
„Da, normal că am refuzat oferte din străinătate. Din Moldova, din Țările Arabe. Dar le-am refuzat fiindcă trebuia să ajung cu avionul acolo. Mi-e frică să zbor. În 1993, m-am dus la sora mea în Italia și era să cadă avionul. M-am întors cu trenul. Mi-e și rușine"
Ocol pentru Arsenie Boca
„Am plecat cu două zile înainte de meci la Mediaș. Visase domnul Ionuț Popa că trebuie să mergem pe la Arsenie Boca. Noi, în drum spre Mediaș, am făcut un ocol de 3-4 ore. Am mers la mănăstire la Arsenie Boca, am stat la mormânt, ne-am continuat drumul și am ajuns la Mediaș", a spus Gabriel Cânu, fost jucător la Poli Timișoara.
7 lucruri inedite despre Popa
- 1. Pe lângă muzica populară, adora muzica patriotică, pe care o difuza și pe stadion, de Ziua Națională a României. Cu dansurile stătea rău. „Dacă dansez eu, pleacă mesenii de la nuntă".
- 2. Are un singur copil, o fată. Numele acesteia e același cu al surorii regelui dac Decebal, Medamira.
- 3. „Beau mult, cam o sticlă de palincă" mărturisea. „Pe an!" „La cât de nebun sunt, dacă mai și beau, omor pe cineva", venea imediat explicația. După ce în tinerețe fuma și două pachete de Carpați pe zi, nu a mai fumat deloc de peste 25 de ani.
- 4. Era înnebunit după dulciuri. Își lua și o tavă de plăcinte o dată. De rușine, spunea la patiserie că are invitați!
- 5. A vrut să facă Dreptul! Mergea la procese, asculta pledoarii și și-a depus dosarul pentru a da la facultate. A fost respins, pentru că sora lui fugise în Italia, în 1977.
- 6. Era înnebunit după câini, cărora le dădea și nume de fotbaliști. Își dorea un cal ca al lui John Wayne, actorul lui preferat.
- 7. Îi plăcea să se ocupe de îngrijirea gazonului și să lucreze în lemn. „Dacă nu făceam fotbal, eram tâmplar".
VIDEO Rednic, devastat după moartea lui Popa: 1M-am oferit să îl ajut când nu mai era nimic de făcut"
Declarații marcă înregistrată Ionuț Popa:
„În urmă cu 7-8 ani chiar eram un bărbat frumos. Ca un actor care are pojar sau scarlatină" „Am făcut o pregătire centralizată, pentru că am făcut-o în centrul orașului, la Timișoara"
„Și englezii, și alte campionate joacă din 3 în 3 zile. Dacă știam că e așa, făceam pe dracu' în patru să mă duc în Anglia să fiu antrenor"
„Nici nu mai vreau să aud de arbitri, nu mă mai interesează. Să facă ce vor. Să dea foc la stadion, să facă ce vor ei"
„Nu mă mai duc la piață că-mi dau ăia pătrunjel otrăvit, că eu sunt de vină pentru tot ce e la Iași. Și la biserică la fel"
„Șeroni are deja calea spre Real Madrid. Cursele sale sunt unice în România. Câte să mai facă și ăsta" „Sunt convins că voi fi declarat antrenorul anului pe județul Timiș"
„Arăt superb cu mustață, dacă îmi dau jos mustața, fac ravagii între fetele tinere între 60 și 70 de ani"
„Am spus că de ziua mea nu mă duc la Comisie, eu am întâlnire cu Ștefan cel Mare. Am un obicei să mă duc mereu la Putna, să mă reculeg"
242 de meciuria strâns Ionuț Popa ca antrenor în Liga 1, 72 de victorii, 60 de remize și 110 înfrângeri
CV Ionuț Popa:
- UTA Arad (1993, 1997-1998, 2000-2002, 2009-2010, 2018-2019)
- FC Bihor (2002-2003)
- Jiul Petroșani (2004)
- Poli Iași (2004-2009, 2010, 2011-2012)
- CS Mioveni (2010-2011)
- Șoimii Pâncota (2015-2016)
- Poli Timișora (2016-2018)