Articol de Eduard Apostol - Publicat marti, 29 ianuarie 2019 16:28
Reda Jaadi, mijlocașul adus de Dinamo de la Antwerp, este lăudat de foștii coechipieri din Belgia, care consideră că va face furori în Liga 1.
Reda Jaadi a semnat cu Dinamo în urmă cu două săptămâni, Ionuț Negoiță plătind 50.000 de euro pentru a-l achiziționa de la Antwerp, revelația campionatului belgian, unde echipa lui Ladislau Boloni ocupă locul 3.
Mijlocașul de 23 de ani s-a adaptat deja în lotul lui Mircea Rednic, care a insistat pentru fotbalistul crescut la Standard Liege: acesta a dat randament și-n amicalele din Antalya și va fi unul dintre titularii noii echipe a "câinilor" în 2019.
Pe ce se mizează
Foștii coechipieri de la Antwerp au vorbit laudativ despre Jaadi. „Este un tânăr fotbalist care poate crește foarte mult, este genul de artist pe teren. Cred că poate avea un boom la noua sa echipă, o să aducă un plus pentru întregul campionat, nu doar pentru Dinamo. Sunt sigur că va dori să impresioneze ca să ajungă să joace la cel mai înalt nivel fotbalistic. Reda e un fotbalist serios, nu doar cu talent”, a comentat pentru Gazeta Sporturilor vedeta celor de la Antwerp, Lior Refailov, internaționalul israelian cu 7 goluri în 17 meciuri pentru trupa lui Loți.
"Are ABC-ul din Belgia"
Belgiano-marocanul a semnat cu Dinamo până în vara lui 2021 și a venit în România pentru a-și relansa cariera.
„Este un tânăr cu calități, doar că, probabil, la Antwerp îi era mai greu să se impună în acest sezon, în care titularii au făcut lucruri extraordinare.
Dar Jaadi are ABC-ul fotbalului belgian, are calitate și talent, sigur va impresiona în România. Am lucrat cu Mircea Rednic la Standard, știu că oferă încredere jucătorului și Reda va crește cu un asemenea antrenor, care e crescut și el în fotbalul belgian”, a completat Sinan Bolat, portarul lui Antwerp, fotbalist campion cu Galata, cu Standard și câștigător al Cupei cu FC Bruges.
Reda Jaadi poate evolua și ca mijlocaș central, are aptitudini de decar, dar e folosit extremă stângă la Dinamo
2 goluri în 24 de meciuri a marcat Reda Jaadi în prima ligă belgiană, pentru Antwerp și pentru Mechelen
"Are ambiție mare, șut la poartă, eu cred că are posibilitatea să crească acolo. Are capacitate de efort foarte mare, are și voință, plus un egoism pozitiv pentru un jucător de atac. Poate juca și al doilea vârf, băiatul este polivalent" Ladislau Boloni, antrenor Antwerp
Citește și:
Rednic i-a adus, Paolo Potocnik trebuie să-i pună pe picioare: „Vârf de formă abia după 4-5 meciuri”
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”