Articol de Adrian Duţă - Publicat luni, 02 decembrie 2024 14:03 / Actualizat luni, 02 decembrie 2024 17:00
Helmuth Duckadam, una dintre marile legende ale Stelei, a murit la vârsta de 65 de ani. El s-a simțit rău joi seară, când a acuzat dureri mari de spate. A fost internat la Spitalul Militar din Capitală. Azi, în jurul orei 11:00, acesta a suferit un infarct, potrivit informațiilor GSP.
Informația tragică a fost inițial publicată de Marcel Pușcaș, fostul coechipier al marelui portar, după care a fost confirmată de surse din Spitalul Militar București, acolo unde fostul portar era internat.
„Acum am auzit, a murit unul dintre bunii mei prieteni, fost foarte bun coleg și fotbalist, este singurul român din GUINNESS BOOK, la doar 65 de ani. S-a stins Helmuth, Helmuth Duckadam, cel care a reușit să facă o țară fericită. Am vorbit acum o săptămână, erai vesel, te-ai dus prea repede, prietene. Dumnezeu să te odihnească, ai fost un familist convins, un om generos, ai ajutat pe toată lumea când ai putut. Drum lin, drum lin, prietene!”, a transmis Marcel Pușcaș pe Facebook.
Duckadam este al treilea membru din echipa campioană din 1986 care trece la cele veșnice, după Lucian Bălan și Ilie Bărbulescu.
Helmuth Duckadam, legendă a fotbalului, a făcut istorie la Sevilla
Helmuth Duckadam va rămâne definitiv în istoria fotbalului mondial. În finala Champions League din 1986, câștigată de Steaua cu Barcelona, acesta a apărat 4 lovituri de departajare.
După 0-0 în primele 120 de minute, Steaua și Barcelona au ajuns la loviturile de departajare. Lăcătuș și Balint au marcat pentru „militari”, iar Duckadam a apărat 4 penalty-uri. Astfel, s-a consemnat cel mai mare succes din istoria fotbalului românesc.
Iar Helmuth Duckadam a rămas definitiv în istoria fotbalului! Dumnezeu să-l odihnească!
100%a fost procentajul minutelor jucate de Duckadam în acea campanie de Cupa Campionilor Europeni din 1985-1986
5 goluriîn 9 partide a încasat Duckadam: două de la Vejle, două de la Honved și unul de la Anderlecht, 3 dintre autorii lor fiind mari jucători: danezul Allan Simonsen, maghiarul Detari și belgianul Scifo
Cum a explicat Duckadam cele 8 penalty-uri de la Sevilla:
Helmuth Duckadam a fost operat în acest an pe cord deschis
De-a lungul timpului, fostul uriaș portar a înfruntat numeroase probleme de sănătate. A suferit 8 operații importante, ultima în acest an. În 19 septembrie, Helmuth Duckadam a fost operat pe cord deschis la Spitalul Universitar.
Duckadam a fost operat de doctorul Cătălin Badiu pentru aortă dilatată și înlocuire valvă, operație pe cord deschis programată de mai multă vreme și reușită. Duckadam a mai avut diverse probleme cardiovasculare, atât de-a lungul carierei de jucător, cât și după.
Helmuth Duckadam a povestit cum a ajuns în comă la spital după ce a fost lovit de o mașină
Helmuth Duckadam a trecut printr-un moment de cumpănă pe când avea 11 ani: a fost lovit în plin de o mașină și a ajuns în comă la spital.
„Eroul de la Sevilla”, care a povestit despre acest episod în cartea sa biografică „Der Tormann” (în traducere: „Portarul”), și-a amintit de acest episod și în timpul unui podcast realizat împreună cu Silviu Tudor Samuilă, pentru Orange Sport.
Duckadam a dezvăluit că pe când avea 11 ani lucra împreună cu verișoara lui la o fermă agricolă de lângă Semlac, o localitate din județul Arad, iar într-o seară, când se întorcea de la muncă, a avut accidentul care l-a trimis în spital în comă.
„Într-o seară, când ne-am întors, nu erau drumurile circulate cum sunt la ora actuală. Eu, fiind copil, am virat stânga să traversez şoseaua naţională şi nu m-am asigurat - era vina mea, clar. Şi a venit o maşină din Cehia şi m-a luat în plin. M-am trezit la spital, la reanimare, cu braţul stâng rupt. Cred că aveam vreo 11 ani, maximum 12. Dar mi-am revenit. Am stat în comă cred că vreo 24 de ore. După aia mi-am revenit, dar la braţ, a fost braţul rupt complet şi a trebuit să-mi pună o tijă metalică”, a povestit fostul oficial al FCSB.
Operațiile lui Duckadam:
- 1986: se afla la Arad și a alunecat pe iarbă la un foc de tabără cu prietenii. S-a sprijinit pe braţul drept, a simţit o durere mare, iar mâna i s-a învineţit. A fost dus de urgenţă la spital în Arad, unde primeşte un diagnostic crunt: un cheag de sânge îi blochează circulaţia în braţ. E adus la Bucureşti, unde e operat la Spitalul Militar de către dr. Vasile Cândea.
- 1998: în 1986, doctorul care îl operase l-a avertizat despre faptul că după 9-10 ani va avea nevoie de o nouă intervenţie chirurgicală la braţ. A fost operat din nou la mână după 12 ani.
- 2004: suportă prima operaţie la genunchi. La cel stâng, unde acumulează lichid şi e nevoit să ajungă la bisturiu.
- 2005: celălalt genunchi are şi el nevoie de o artroscopie. Tot pentru a-i fi eliminat lichidul care i se acumulase şi care îl împiedica inclusiv să meargă normal.
- 2009: suportă cea de-a treia intervenţie la braţ. "Mi s-a umflat mâna dreaptă, vechea mea problemă, pentru care am mai fost operat de două ori. Am fost nevoit să merg la spital şi m-am internat la Pădurea Verde, în Timişoara, mi s-a pus un stent şi sâmbătă am venit acasă. Am şi acum mâna umflată", spunea când a fost externat.
- 2012: în septembrie 2012 i s-a întâmplat cam acelaşi lucru din vara lui 1986. Un cheag de sânge i s-a deplasat şi i-a blocat circulaţia în braţ. Se afla la Constanţa, a mers de urgenţă la spital, unde a fost operat de chirurgul Marius Militaru. "Am intervenit în bifurcaţia arterei", a explicat acesta.
- 2012: după numai câteva zile, în urma unor analize amănunţite, află că e nevoie de o nouă intervenţie chirurgicală. Care să vizeze eliminarea unui anevrism arterial, în care se aflau şi două stenturi de la operaţii mai vechi, precum şi montarea unei proteze vasculare, cu rolul de refacere a fluxului arterial. A fost, poate, cea mai complicată şi mai complexă operaţie. A durat 9 ore şi a fost realizată de dr. Şerban Brădişteanu.
- 2024: Operat pe cord deschis la Spitalul Universitar din București. Duckadam a fost operat de doctorul Cătălin Badiu pentru aortă dilatată și înlocuire valvă
Duckadam și durerile de după operații: „Îmi dădeau morfină, îmi venea să-mi trag un glonț în cap”
Helmuth Duckadam a vorbit și în alte rânduri despre durerile pe care le-a avut după operațiile făcute. Anul trecut, fostul portar făcea dezvăluiri cutremurătoare.
„Chiar la ultima operație, acum vreo șase ani am clacat. M-a operat doctorul Brădișteanu la Floreasca. A trebuit să-mi înlocuiască toată artera, pentru că nu o mai putea reface. Am un tub în loc de arteră. S-a nimerit, culmea!, să stau cu Cornel Dinu în aceeași rezervă. Aveam niște dureri groaznice, groaznice! Stătea soția până la 12 noaptea cu mine, îmi dădeau morfină, de toate... Atunci am clacat!
Îmi venea să-mi trag un glonţ în cap! Nu mai suportam durerea! M-a simțit profesorul Brădișteanu atunci și m-a întrebat dacă vreau să vorbesc cu o doamnă psihiatru. Am acceptat, nu aveam de ce să-mi fie rușine. A venit doamna și m-a făcut bine în trei minute! Jur, trei minute a durat totul!
I-am zis că am niște dureri, că m-am săturat de viață, că-mi vine să-mi dau un glonţ în cap, să scap de tot. «Da», mi-a zis. «E foarte simplu! Dumneavoastră scăpați foarte repede! Dar v-ați gândit la soție? Dar v-ați gândit la copil, ce lăsați în urmă? Ele ce fac după ce plecați?» Click! În momentul ăla s-a făcut o schimbare incredibilă în capul meu! E fantastic ce se poate întâmpla în capul unui om, în viața unui om într-o secundă”, mărturisea „Eroul de la Sevilla”.
CV Helmut Duckadam
- S-a născut pe 1 aprilie 1959, la Semlac (Arad)
- A făcut junioratul la Semlecana Semlac și la Gloria Arad
- Ca senior, a fost legitimat la: Constructorul Arad (1977-1978), UTA ('78-'82), Steaua (ianuarie '83-'86), Vagonul Arad ('89-'91), CPL Arad ('93-'94)
- A debutat în Divizia A pe 17 septembrie 1978, în partida CS Târgoviște - UTA 2-0
- Meciuri în „A": 133
- A disputat ultima partidă în „A" pe 14 iunie 1986, Steaua - SC Bacău 2-1
- Pe 15 mai 1986, la 8 zile după finala de la Sevilla, a marcat, din penalty, în victoria cu Progresul, 5-1, din "sferturile" Cupei României
- Meciuri în cupele europene: 11 (a încasat doar 6 goluri)
- Palmares: o Cupă a Campionilor Europeni ('86), două titluri de campion ('85, '86) și o Cupă a României ('85)
- Selecții în naționala de seniori: două, ambele amicale, în 1982; a fost integralist în România - Danemarca 1-0 și a intrat pe teren în ultimele 3 minute din RDG - România 4-1
Gigi Becali a răspuns în direct la întrebarea „Ați accepta să fiți premier?” » „Să vă mai spun ceva”