Articol de Cătălin Popescu - Publicat sambata, 20 iulie 2013 00:00 / Actualizat vineri, 19 iulie 2013 21:13
Grigorie nu şi-a găsit nimic în străinătate şi a revenit în Giuleşti, unde a acceptat un salariu de două ori mai mic.
Rapidul continuă să se întărească după ce şi-a asigurat prezenţa în Liga 1. Alb-vişiniii au adus în această vară 10 jucători noi şi continuă negocierile cu alţii. Pe lîngă cei 10, ieri s-a mai oficializat un "transfer". După ce s-a chinuit săptămîni întregi să devină liber pentru a pleca din Giuleşti, Ştefan Grigorie a revenit la antrenamentele conduse de Rada.
Mijlocaşul de 31 de ani nu a reuşit să-şi găsească o formaţie în străinătate şi a cerut să continue în Grant. Totuşi, dacă pînă în urmă cu o lună de zile era remunerat cu 14.583 de euro pe lună, acum Fane a acceptat un salariu de 7.000 de euro!
Tot ieri, preşedintele Grigore Sichitiu l-a legitimat şi pe Lucian Răduţă. Atacantul de 25 ani plecase în vara trecută de la Rapid, iar ultima oară a fost la Mioveni. Alături de el, a revenit în Giuleşti o altă fostă speranţă a rapidiştilor, Alexandru Dobroiu (25), care însă e accidentat şi nu se ştie exact cînd va fi apt.
Cesinha: "Mă luaţi şi pe mine?"
Şi Carlos Cesinha vrea înapoi. Brazilianul de 33 de ani nu mai are echipă din ianuarie, cînd a fost pus pe liber de Petrolul, şi s-a autopropus. Totuşi, Rapidul nu poate legitima jucători străini. Motivul? Ar avea nevoie de un certificat fiscal pe care clubul trebuie să-l prezinte la Oficiul Român de Emigrări pentru a cere eliberarea unui permis de muncă. Giuleştenii nu pot obţine certificatul respectiv deoarece se află în insolvenţă.
10 jucători noi a adus Rapidul în această vară: Balauru, T. Bălan, V. Negru, Al. Păcurar, Al. Iacob, D. Lung, C. Tănasă, I. Tătaru, Răduţă şi Dobroiu
![Dan Petrescu, invidios pe rivali: „FCSB cumpără pe bandă rulantă toți jucătorii buni din România” » Ce a spus despre succesul de la PAOK](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/16022025/1bc86ff7-b490-40e6-acee-f428f4c14217.jpg?width=195&height=130)
![Noi reacții în scandalul Sinner » Medvedev, Wawrinka, Kyrgios și Kafelnikov atacă: „WADA e cea mai coruptă organizație! Poți ajunge la orice înțelegere vrei, chiar dacă ești vinovat”](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/16022025/0098eb32-61c6-4686-bb69-cac80fd263da.jpg?width=195&height=130)
![Spaniolii scriu din nou despre transferul lui Andrei Rațiu la Barcelona » Cât vor să achite catalanii pentru el + Ce alte cluburi îl mai urmăresc](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/08022025/b3f3a977-9f16-4dec-bcbf-9bc76b76bfd9.jpg?width=195&height=130)
Anunț MAJOR: Jannik Sinner a acceptat 3 luni de suspendare din tenis! » Cum a motivat gestul