Articol de Romeo Ene - Publicat joi, 30 ianuarie 2025 17:49 / Actualizat joi, 30 ianuarie 2025 18:48
Aaron Boupendza (28 de ani) s-a despărțit oficial de Rapid! Atacantul gabonez este noul jucător al celor de la Zhejiang Professional, formație din China. Anunțul a fost făcut de giuleșteni, prin intermediul rețelelor de socializare.
A fost o adevărată „telenovelă” cu Boupendza. Vârfului gabonez adus de Marius Șumudică (53 de ani) la Rapid i s-a propus rezilierea contractului, după ce a decis să nu revină în România, la finalul cantonamentului giuleștenilor din Dubai.
El a zburat direct spre Paris, fiind nemulțumit de conducerea clubului - nu încasase anumite bonusuri de performanță stipulate în contract. Deși s-a răzgândit pe ultima sută de metri și a revenit în țară, rapidiștii nu s-au mai bazat pe serviciile lui.
Aaron Boupendza, noul jucător al lui Zhejiang Professional
Aaron Boupendza a fost transferat în prima ligă chineză, la Zhejiang Professional, formația care a terminat pe locul 7 ultima ediție a Superligii.
Atacantul gabonez a venit la Rapid în luna septembrie a anului trecut, din postura de jucător liber de contract, după ce evoluase în sezonul trecut la FC Cincinnatti, în MLS.
Pentru Rapid, Boupendza a marcat de cinci ori, împotriva lui FC Botoșani, Gloria Buzău (x2), CS Afumați și UTA Arad, în 11 meciuri.Good luck, Aaron!
- comunicat FC Rapid 1923

Din informațiile GSP.ro, Rapid va primi în jur de 800.000 de euro pentru Boupendza. Vorbim despre un profit în contextul în care acesta a venit liber de contract în luna septembrie a anului trecut, însă nu unul semnificativ, ținând cont de salariul uriaș pe care îl avea în Giulești, 50.000 de euro pe lună, și banii plătiți la semnătură.
Boupendza a jucat 11 meciuri pentru Rapid, 9 în Superliga și două în Cupa României. A marcat de 5 ori, iar acum va evolua într-un alt campionat.

Vârful ar putea debuta pentru noua echipă pe 23 februarie, în prima etapă a campionatului din China, atunci când Zhejiang Professional primește vizita celor de la Dalian Yingbo.
3,3 milioane de euroe cota lui Aaron Boupendza, potrivit Transfermarkt


- Câștigă 4 tricouri FCSB oferite de Betano! E simplu!
- Răspunde la cele 15 întrebări despre FCSB și Manchester United;
- Obține scorul maxim posibil și unul dintre tricouri poate fi al tău.
FCSB, „BOMBĂ” financiară, după calificarea în optimile Europa League