Articol de GSP - Publicat luni, 25 octombrie 2021 19:30 / Actualizat luni, 25 octombrie 2021 19:36
Academica Clinceni a pierdut fără drept de apel meciul cu UTA Arad, scor 0-3, disputat pe stadionul „Dinamo”, provocându-i lui Ionuț Chirilă un nou eșec la scor pe banca ilfovenilor.
Programul complet al etapei #13 și rezultatele
Ionuț Chirilă a suferit o nouă înfrângere usturătoare pe banca Academicii Clinceni. În meciul disputat pe arena din Ștefan cel Mare, ilfovenii au început mai bine și au avut prima ocazie de gol, dar șutul lui William de Amorim a fost respins în corner de Iacob.
UTA a dat în minutul 20. Lansat excelent de Ubbink, Ioan Hora a beneficiat de plasamentul greșit al tânărului portar al Academicii, Ștefan Dobre, și l-a lobat extraordinar. 1-0 în favoarea elevilor lui Laszlo Balint, care au avut imediat ocazia să-și majoreze avantajul, dar șutul-centrare al lui Roger a picat pe bara transversală.
Clinceni a avut șansa egalării, dar lovitura de cap a lui Cascini a lovit transversala.
Ionuț Chirilă, îngropat de propriul portar
Până la urmă s-a făcut 2-0 pentru UTA, după o nouă eroare a lui Dobre, care a scăpat incredibil o minge ușoară din brațe și i-a permis lui Miculescu să împingă balonul în plasă. De altfel, portarul ilfovean a fost schimbat la pauză de Ionuț Chirilă, după prestația dezastruoasă.
Scorul final al meciului a fost stabilit de Ioan Hora, în minutele de prelungire ale primei reprize. Atacantul arădenilor a marcat cu ușurință în urma unui corner prelungit al oaspeților.
Cu această victorie UTA o depășește pe Rapid și ajunge pe loc de play-off, în timp ce Clinceni rămâne „lanterna” Ligii 1, cu doar 3 puncte.
Academica Clinceni - UTA Arad 0-3
- Au marcat: Hora 21, 45, Miculescu 38
- Video cu cele mai importante faze
- Click AICI pentru statistici!
Academica Clinceni - UTA Arad, echipe de start
CLINCENI: Dobre – Achim, Bilali, Patriche, Pârvulescu – Cascini, Moulin – Vanzo, Chandarov, William – Omah.
REZERVE: Ureche – Gardoş, Pashov, Vellios, Ventura, Ion. Cioiu, Dumitrache, Holzmann.
ANTRENOR: Ionuț Chirilă
UTA: Iacob – Vukcevic, Benga, Medimorec, Shlyakhov – Vorobjovas, Passaglia – Ubbink, Roger, Miculescu – Hora.
REZERVE: Balauru – Erico, Baravykas, Bustea, Mercioiu, Isac, Antal.
ANTRENOR: Laszlo Balint
Stadion: Dinamo Central (Bucureşti)
Arbitru: Dumitrache Bogdan (Bucureşti) / A1: Vodă Alexandru (Alba Iulia), A2: Tunyogi Ferencz (Zalău)