Articol de Andrei Crăiţoiu, Cătălin Popescu - Publicat sambata, 21 septembrie 2013 00:00 / Actualizat vineri, 20 septembrie 2013 23:22
Brazilianul a stat accidentat peste jumătate din timpul petrecut în Ghencea şi a absentat din echipă în 45 la sută din meciurile oficiale din cauza problemelor medicale
Tatu e prima schimbare în meciul Stelei. Intră, dar se accidentează şi urmează să absenteze din nou. S-a întîmplat în meciul cu Schalke, dar acest lucru a devenit o regulă pentru brazilianul din ofensiva roş-albaştrilor. Este a 6-a accidentare pe care o suferă de cînd a venit la Steaua, iar pînă acum, perioada în care a stat pe bară din cauza problemelor medicale a fost mai mare decît cea în care a fost apt!
14 din 27 de luni a stat accidentat
Tatu a ajuns în Ghencea în vara lui 2011 şi, de atunci, perioadele în care a stat pe bară, accidentat, însumează 14 luni, adică un procent de peste 50 la sută din cele 27 de luni petrecute de sud-american la clubul roş-albastru.
Mai mult, deşi Steaua a încercat să-i suspende la un moment dat contractul tocmai pentru că Tatu urma anul trecut să absenteze în jur de 8-9 luni după ce s-a operat la ligamentele încrucişate, a fost nevoită să i-l reactiveze, altfel risca să-i plătească despăgubiri uriaşe la FIFA.
50 din 110 meciuri ratate din cauza accidentărilor
Şi cînd vine vorba despre meciuri ratate din cauza problemelor medicale, Tatu are un procentaj extrem de ridicat. În perioada iulie 2011 - septembrie 2013, Steaua a disputat 110 meciuri oficiale, iar brazilianul a declarat forfait în nu mai puţin de 50 dintre ele, adică în 45 la sută. Acum, va fi nevoit să ia o nouă pauză după ce s-a accidentat la spate, la Gelsenkirchen, investigaţiile din aceste zile urmînd să arate exact diagnosticul şi perioada de repaus.
Şase accidentări importante în mai puţin de doi ani
1. Întindere musculară
# În meciul Steaua - Maccabi Haifa 4-2, din noiembrie 2011, a suferit o leziune musculară
# A absentat timp de 6 săptămîni
# A pierdut 6 meciuri oficiale
2. Ruptură a ligamentelor încrucişate
# În meciul Steaua - Dinamo 3-2, din mai 2012, a suferit o ruptură a ligamentelor încrucişate şi a suferit o operaţie extrem de complicată
# A absentat nu mai puţin de 36 de săptămîni
# A pierdut 32 de partide
3. Ruptură de menisc
# În meciul CFR - Steaua 0-0, din aprilie 2013, se accidentează la acelaşi genunchi operat, suferind acum o ruptură de menisc
# Absentează 9 săptămîni
# Pierde 7 meciuri ale Stelei
4. Recidivă la genunchi
# În chiar primul meci după revenire, în 16 iulie 2013, se resimte la genunchiul la care a suferit intervenţia chirurgicală
# Absentează aproape 3 săptămîni
# Ratează 3 meciuri
5. A doua recidivă la genunchi
# După derby-ul cu Dinamo, 2-1, din august 2013, s-a resimţit chiar la genunchiul operat în primăvară
# Absentează alte două săptămîni
# Ratează două meciuri
6. Accidentare la spate
# După doar 9 minute de joc în Schalke - Steaua 3-0, acuză dureri de spate şi e schimbat
# Perioada de absenţă va fi de minimum două săptămîni
# Va rata sigur următoarele 3-4 meciuri
"Am impresionat prin musculatura mea? Nu fac nimic suplimentar la sală pentru a întreţine acest lucru. Totul este genetic, cînd eram mic, eram grăsuţ, de aceea cei din familie m-au botezat Tatu. În Brazilia, Tatu înseamnă plinuţ. Eram ca o bilă"
Tatu, în vara lui 2011, după ce a semnat cu Steaua
MM îl compara cu Karaev
Imediat după ce l-a transferat în Ghencea, Mihai Stoica îl poreclise Karaev după numele luptătorului rus de K1, cunoscut în lumea luptelor datorită agresivităţii sale. Karaev are două titluri de campion K1 la profesionişti, în 2005 şi în 2008.
"Şi tu, Reghecampf, insişti cu Tatu pentru că vrei să dovedeşti că al tău coleg de bancă nu s-a înşelat cînd l-a transferat. Dar toată lumea vede ce poate Tatu"
Anghel Iordănescu, fost jucător şi antrenor Steaua
Cifrele fotbalistice ale lui Tatu la Steaua
57 de meciuri disputate
7 goluri marcate
6 pase de gol
5,59 media notelor GSP
Cifrele horror ale lui Tatu la Steaua
18 meciuri consecutive jucate în campionat, în sezonul 2011-2012, fără să marcheze
5 luni şi jumătate au trecut de la ultimul meci disputat ca integralist
5 luni au trecut de cînd a jucat mai mult de o repriză într-un meci
2 meciuri întregi are Tatu în echipamentul roş-albastru în ultimul an şi jumătate
74 de minute a adunat Tatu, în total, în meciurile oficiale jucate în ultimele 5 luni
Peste 800.000 de euro cheltuieli
Tatu a venit liber de contract în Ghencea, dar pînă acum a fost extrem de costisitor. A primit de două ori primă de instalare pentru că a semnat două contracte diferite, iar suma netă încasată de el pînă acum, exclusiv din bonusurile de la semnătură şi salariu, 500.000 de euro. Deci cu tot cu taxele şi impozitele la stat, efortul financiar al Stelei a fost de peste 800.000 de euro.
Ce bani a luat Tatu pînă acum
Sezonul 2011-2012
- 150.000 de euro primă de instalare
- 150.000 de euro salariu
Sezonul 2012-2013
- 100.000 primă de instalare
- 75.000 de euro salariu pentru o jumătate de an
Sezonul 2013-2014
- 25.000 euro salariu pentru iulie şi august
TOTAL: 500.000 de euro