Articol de Aurelian Botezatu - Publicat luni, 15 aprilie 2024 16:55 / Actualizat luni, 15 aprilie 2024 17:06
Fostul antrenor al CFR-ului, Adrian Mutu, i-a pus la zid pe Philip Otele și pe Daniel Bîrligea, după derby-ul cu FCSB (0-1).
FCSB a câștigat fără să strălucească derby-ul din Gruia cu CFR Cluj (1-0), iar Adrian Mutu n-a avut milă de jucătorii pe care i-a antrenat până-n 3 aprilie, când și-a dat demisia, după 0-4 cu Corvinul în Cupa României.
Adrian Mutu: „Să îl dea acum cu 300.000, poate nu îi ia nici pe ăia! Nu cred că FCSB îl vrea pe Otele”
Fostul antrenor al clujenilor i-a luat în vizor în special pe Daniel Bîrligea și Philip Otele. „Nu cred că FCSB îl vrea pe Otele, e prea scump. În plus, el nu a marcat un gol în play-off.
Uitaţi-vă la Coman (n.r - Florinel), apoi la Otele. Nu a dat un gol, iar tu vrei milioane pe el?! Să îl dea acum cu 300.000, poate nu îi ia nici pe ăia! Nu ai cum să vinzi un jucător care nu face diferenţa în play-off.
Sunt sigur că Gigi nu îl vrea cu adevărat, face parte din strategia lui, aşa procedează el şi face foarte bine. FCSB ia campionatul fără un număr 9 clasic, dacă avea şi un atacant precum Compagno, care a marcat în jur de 20 de goluri atunci, cred că termina la 30 de puncte avans", a analizat Mutu, pentru fanatik.
Mutu a văzut analiza: „Bîrligea n-a câștigat un duel aerian și acum o săptămână era Pele”
Pe Daniel Bîrligea, „Briliantul” l-a analizat prin comparație cu Vlad Chiricheș, duminică seară adversarul direct al acestuia. „Vlad Chiricheș a câștigat majoritatea duelurilor, a avut un procentaj de vreo 94 la sută. Bîrligea n-a câștigat niciun duel aerian. Acum o săptămână era Pele (n.r. - la 4-1 cu Rapid, în Giulești). Asta-i analiza pe care am văzut-o eu.
La valoarea și la experiența lui, Chiricheș joacă într-un picior în România. Sigur e o soluție la națională, n-are cum să nu fie! A adus un plus de valoare și echilibru echipei, n-ai cum să te lipsești de un jucător ca ăsta, mai ales dacă stă bine fizic.
Eu mă așteptam la o replică mult mai consistentă din partea CFR-ului. E echipa de pe locul 2. Și FCSB n-a făcut cel mai bun meci! Dacă învinge și când joacă prost... N-am văzut locul 1 cu locul 2. Am văzut o echipă care gestionează un avantaj și o echipă care încearcă ceva”.
Ești expert în Superligă? Plasează gratuit predicțiile tale pe derby-ul FCSB - Rapid și câștigă premiile puse în joc!
VIDEO. Vlad Chiricheș, din nou în prim-plan! Așa arată „ritualul” fundașului de la FCSB: efort după 90 de minute crâncene + poze și autografe cu copiii
Mai puteți citi:
Hagi, mesaj categoric: „Sunt netransferabil, Farul Forever!”
Kyros Vassaras admite: „Se impunea cartonaș roșu la Homawoo!”