Articol de Andrei Crăiţoiu, Vlad Nedelea - Publicat joi, 06 aprilie 2023 10:02 / Actualizat joi, 06 aprilie 2023 14:17
La 17 ani Adrian Mazilu, jucătorul lunii martie, și-a pus amprenta pe jocul Farului. E printre cei mai tineri din L1, dar a reușit să facă diferența în multe meciuri pentru echipa lui Hagi. E stângaci precum antrenorul său și îl are ca idol pe Denis Alibec, colegul din ofensiva dobrogenilor.
- Adrian, ai doar 17 ani, totuși impactul tău în echipă a fost major în ultima vreme, de unde progresul rapid?
- Progresez pentru că la antrenamente mă pregătesc foarte bine, muncesc zi de zi ca să devin mai bun. De la meci la meci încerc să fiu cel mai bun! Cu gândul ăsta intru pe teren.
- E greu să duci presiunea, pentru că au mai apărut fotbaliști tineri care s-au pierdut ușor, ușor, cum o duci?
- Nu mi-e frică de presiune, chiar deloc! Am pe cineva acasă care mă motivează mereu. Nu mă lasă, nu mă scapă din mâini și îi mulțumesc pe această cale fratelui meu care mă ține mereu lângă el. Îi mulțumesc că are încredere în mine și îmi dă această adrenalină pozitivă. Mă motivează meci de meci, îmi dă mesaje, vorbim la telefon, apreciez că face asta pentru mine.
- Ajută faptul că fratele tău, despre care vorbești, dar și tatăl tău, au jucat fotbal?
- Suntem o familie de fotbaliști, iar eu de mic am practicat acest sport. Le mulțumesc atât tatălui meu cât și fratelui meu că m-au împins de la spate și m-au dus la Academie. Aici am progresat foarte mult și sper s-o țin la fel în continuare. Sunt un produs al Academiei, am venit aici de la vârsta de 6 ani. Îi mulțumesc și lui Mister că-mi dă încredere zi de zi, la antrenamente, la meciuri.
Chiar nu știu cum ar fi arătat viața mea fără fotbal! De mic sunt fotbalist, de mic mi-a plăcut acest sport și l-am practicat cu toată plăcerea și încrederea.
- Adrian Mazilu, atacant Farul
- Ești practic produs al academiei Hagi, nu?
- Am fost inclusiv copil de mingi, mă uitam la seniori și-mi spuneam cum ar fi să joc și eu acolo. A fost un moment de plăcere când am ajuns la echipa mare. Dar de-acum încolo trebuie mai mult, mai mult, pe zi ce trece. Îmi plăcea de Denis Alibec, un jucător foarte, foarte bun. Mi-a mai plăcut și de Jefte Betancor pentru că dădea goluri. Tehnica îmi plăcea în primul rând la ei. Inclusiv de Ianis Hagi îmi plăcea, mai ales că a fost și el aici la Academie și avea o tehnică foarte bună.
Adrian Mazilu: „Nu e greu să lucrezi cu Hagi”
- E greu să joci la Farul, cu un antrenor exigent ca Hagi?
- Nu pot să zic că e greu să fii jucător la Farul, mai ales că vin din Academie și sunt obișnuit cu acest lucru. Alți jucători dacă vin poate li se va părea greu, dar mie nu. Nu este deloc greu să lucrezi cu Hagi. Dacă ești bun, tu trebuie să o arăți. Mister dă multă încredere tinerilor.
- Ce ți-a zis la debut în L1?
- Primul meu oficial la Farul a fost pe Giulești. Înainte, domnul Hagi mi-a zis: "Copile, intră și fă-ți treaba! Dă tot ce e mai bun". Nici nu știam că voi juca în meciul acela de Cupă. Am fost entuziasmat că voi intra la pauză, iar pe finalul meciului am reușit să și marchez un gol. Oricum, de când am fost chemat la prima echipă a fost un sentiment aparte. Țin minte că eram la școală în momentul acela și am primit un mesaj de la antrenorul meu, care mi-a spus că voi face antrenamente cu prima echipă. I-am dat mesaj imediat fratelui meu că am fost chemat la echipa mare. "Du-te acolo cu încredere!", mi-a zis.
- Ce fotbaliști îți plac?
- Normal, Messi. Îmi place viziunea pe care o are. Că se informează foarte mult, execuțiile acelea cu interiorul sunt ceva... Sper să-i calc pe urme. Sunt un fotbalist cu tupeu. Mi-au ieșit până acum câteva acțiuni bune, iar pe viitor îmi doresc să am și assituri, nu doar goluri. Vreau să-mi ajut echipa cât mai mut. Sunt stângaci ca Hagi, iar cu dreptul chiar îmi spune Mister s-o mai iau pentru că adversarii încep să mă citească. Trebuie să muncesc mult și cu dreptul.
Am sacrificat totul pentru cariera de fotbalist! Mă trezeam de dimineață, mergeam la școală, apoi antrenamente, făceam și extra, și cred că se vede un plus. Am trăit cu Farul de mic.
- Adrian Mazilu, atacant Farul
- Unde te vezi jucând?
- Îmi place mult Premier League și mă uit la meciurile de acolo de mic copil. Atmosfera e incredibilă pe orice stadion, indiferent de echipă. Îmi place că se joacă la intensitate mare. Țin cu Arsenal, suntem pe primul loc. Sper să câștigăm titlul.
- Spuneai că vii dintr-o familie de fotbaliști, cred că deja i-ai întrecut pe ai tăi, nu?
- Așa e, i-am întrecut pe cei din familia mea și le mulțumesc că m-au împins de la spate. Tata nu-mi prea zice multe pentru că știe că-mi fac treaba, dar la fiecare meci mă încurajează, să nu mi-o iau în cap și sper să dau totul pe viitor.
Visez să ajung la naționala mare, mai e totuși mult de muncă până acolo. Acolo sunt jucători foarte experimentați, dar cred că dacă am răbdare, pas cu pas, ajung și acolo.
- Adrian Mazilu
17 aniare Adrian Mazilu și a strâns 14 meciuri în prima echipă a Farului, cu 6 goluri
Citește și:
Ciprian Marica, despre un fotbalist de la Farul: „Se aseamănă cu Man și Mihăilă”
Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee
Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!