Articol de GSP - Publicat vineri, 23 decembrie 2022 12:21 / Actualizat vineri, 23 decembrie 2022 12:52
Adrian Mititelu, patronul lui FCU Craiova, a vorbit la emisiunea „Prietenii lui Ovidiu” despre conflictele pe care le-a avut în ultimii ani și care i-au adus mai multe probleme decât beneficii. Mai mult, acesta susține că deși în România îi este interzis să folosească denumirea de „Universitatea”, FIFA, FRF și TAS spun că echipa lui este succesoarea clubului istoric Universitatea Craiova.
- Emisiunea „Prietenii lui Ovidiu” este difuzată miercuri de la ora 20:00. Poate fi urmărită pe pe site-ul www.GSP.ro, pe pagina de Facebook a Gazetei (link AICI), pe contul de YouTube al Gazetei (abonează-te aici), în format podcast pe principalele platforme de distribuție a podcasturilor: Apple Podcast și Spotify.
- Adrian, nu te supăra, dar și tu te-ai certat cu toată lumea!
- Da, domne, dar ce rău am făcut eu? Eu am fost exclus din fotbal că am contestat în instanță o decizie de 7 milioane în favoarea lui Pițurcă. Asta e o faptă ca să fiu scos din fotbal? În ce țară trăim?! N-am intrat cu mitraliera pe stadion, n-am vrut să omor pe nimeni! Pentru că am contestat m-ai scos din fotbal și m-ai băgat la pușcărie?!
- Dezafilierea fiind de pe vremea lui Sandu și Dragomir.
- Da. Credeți că în Apel a fost o judecată corectă? N-am fost, domnule Ioanițoaia, a fost o judecată făcută după alte criterii în România! Și toți s-au bucurat... Că poate și Gigi Becali plătește păcate acuma că mi-a luat trei jucători fără să mi-i plătească.
- Care-s ăia trei?
- Mihai Costea, Florin Costea și Andrei Prepeliță. Trebuia să-mi dea 800.000 de euro pe Prepeliță și a tras de timp și nu mi-a dat nimic. Și Dinamo plătește păcate că mi-a luat jucătorii și nu s-a bucurat de dezafiliere. Astra mi-a luat jucători și s-a ales praful de ea.
- Repet! Trăiești în fotbal și ești certat cu toată lumea.
- Domnule Ioanițoaia, eu am vrut să fac bine fotbalului! Am crescut copii și juniori, am făcut terenuri, am construit. Până acum am 10 terenuri de fotbal construite în Craiova. Acestui Rotaru i-a făcut primăria o bază. Au băgat patru milioane de la primărie și i-au pus-o la dispoziție cu două mii de euro pe lună. Eu am băgat milioane să fac propria mea bază pentru că eu nu am acces acolo!
- Spune-mi...
- Hai să vorbim pe șleau! Eu n-am voie să folosesc denumirea de Universitatea, dar FIFA, FRF și TAS spun că eu sunt succesoarea echipei de fotbal Universitatea Craiova. De ce nu mi se dă ce e al Cezarului? Eu continui activitatea echipei care le-a bătut pe Bordeaux și Kaiserslautern! Așa cum sunt eu, cu bune și cu rele.
- Te-ai înfierbântat!
- Credeți-mă că am suferit multe! Eu am făcut 20 de luni de detenție nevinovat! Îmi duc crucea până la capăt. Sunt alții care au făcut zeci de ani de pușcărie și asta e viața. Eu am datoria, cât trăiesc pe lumea asta, să spun ce mi s-a întâmplat, pentru că aceste lucruri se pot repeta și cu alții. Ăsta e adevărul!
CITEȘTE ȘI:
Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro