FOTBAL  »  Superliga  »  FCU CRAIOVA

Mititelu l-a readus pe „liderul nemulțumiților” » Deposedat de banderolă și lăsat să plece, a revenit acum la FCU Craiova

Adrian Mititelu, patronul celor de la FCU Craiova
Adrian Mititelu, patronul celor de la FCU Craiova

Articol de - Publicat miercuri, 07 august 2024 19:03 / Actualizat miercuri, 07 august 2024 19:22

FCU Craiova a anunțat că l-a readus pe Vlad Achim (35 de ani), mijlocașul central plecat de la echipă pe 13 mai, după retrogradarea în Liga 2.

Oltenii și-a restructurat serios lotul după ce au căzut în Liga 2, iar primul jucător care a plecat a fost Vlad Achim. Mijlocașul a fost căpitan în sezonul trecut, dar a fost deposedat de banderolă de Adrian Mititelu, pentru că ar fi pornit o revoltă în vestiar.

Acum, la 3 luni de la despărțirea de FCU Craiova, clubul lui Mititelu a anunțat că a ajuns la un acord cu Vlad Achim, iar acesta a semnat până în 2025.

FCU Craiova l-a readus pe Vlad Achim

Mititelu l-a readus pe „liderul nemulțumiților” » Deposedat de banderolă și lăsat să plece, a revenit acum la FCU Craiova
Vlad Achim a revenit la FCU Craiova

„Vlad Achim se întoarce! Deși contractul între club și Vlad Achim expirase pe 30 iunie, cele două părți au hotărât încheierea unui nou contract valabil până la data de 30 iunie 2025.

Începând de mâine, Vlad Achim se va alătura echipei”, a transmis FCU Craiova, într-un comunicat publicat pe pagina de Facebook a clubului.

Pe 13 iunie, a doua zi după retrogradarea în Liga 2, Vlad Achim era primul jucător din lista celor care plecau de la alb-albaștri.

Adrian Mititelu, în aprilie: „Achim e liderul nemulțumiților”

În aprilie, Adrian Mititelu îl ataca pe Vlad Achim, pe care îl acuza că strică starea din cadrul lotului.

„Achim e liderul nemulțumiților. El a creat această stare în echipă. Nu mai are banderola pe mână de astăzi. El nu era mulțumit de nimic”, a declarat Adrian Mititelu pe 1 aprilie 2024, la „Fotbal Club”, de la Digi Sport.

Achim a ajuns la FCU Craiova în 2021, a jucat 89 de meciuri pentru olteni în toate competițiile, a marcat 3 goluri și a dat două assist-uri. În stagiunea trecută, la finalul căreia echpa lui Adrian Mititelu a retrogradat, Achim a apărut în 38 de partide.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gafa finalului de an » Eroare de curtea școlii în Petrolul - Slobozia
Superliga
Gafa finalului de an » Eroare de curtea școlii în Petrolul - Slobozia
Șoc în Superliga » Antrenorul a dus echipa pe loc de play-off și și-a dat demisia: „A anunțat în vestiar”
Superliga
Șoc în Superliga » Antrenorul a dus echipa pe loc de play-off și și-a dat demisia: „A anunțat în vestiar”
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”
Altele
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (8)
Shogun01
Shogun01  •  08 August 2024, 12:00
Postat de OlteanuMarian pe 07 August 2024, 21:32

...trebuie sa taiem raul de la radacina ...

CSU este rădăcina care trebuie tăiată.

Luceafaru_Huilei
Luceafaru_Huilei  •  08 August 2024, 10:32

Mititelu dacă nu și-a aranjat retrogradarea și nu a făcut jocuri de culise să aibă avantaje financiare și a retrogradat ca un b0u, înseamnă că omul ăsta e monument de prostie!

ConuMare
ConuMare  •  08 August 2024, 05:37

E echipa lui, face ce vrea cu ea, dar sa nu-mi mai ceara sa vin la stadion sa-i sustin. Ii urez success in lupta cu FRF si Burleanu, probabil asta il mai intereseaza si nimic altceva.

Vezi toate comentariile (8)
Comentează
Close