Articol de Alexandru Barbu - Publicat luni, 09 decembrie 2024 09:54 / Actualizat luni, 09 decembrie 2024 09:54
Adrian Mititelu (56 de ani), patronul celor de la FCU Craiova, a spus în podcastul GSP „2 la 1” că vrea să obțină 4 milioane de euro în schimbul atacantului Vladislav Blănuță (22), acum împrumutat la U Cluj. „Îl doresc mai multe echipe, inclusiv FCSB”, a susținut Mititelu.
În luna septembrie, la GSP Live, Mititelu declara că există interes pentru transferurile definitive ale lui Bauza - împrumutat la FC Baniyas - și Blănuță - împrumutat la U Cluj.
Dacă discuțiile privind o mutare definitivă a argentinianului (3 goluri în 9 meciuri în Emirate) nu s-ar fi concretizat momentan, patronul FCU Craiova are încredere că poate obține o sumă importantă în schimbul lui Blănuță (6 goluri în 18 meciuri pentru U Cluj).
VIDEO. Adrian Mititelu, patron FCU Craiova: „Sper să obțin 4 milioane de euro pentru Blănuță. Aștept Europeanul de la vară”
„Nu s-a întâmplat nimic cu Bauza, nicio discuție concretă, este împrumutat, nu avem nicio informație nouă despre el.
În schimb, în urmă cu două săptămâni, am refuzat o ofertă de 2,2 milioane de euro pentru Blănuță. Acum așteptăm, sunt trei cluburi care îl doresc. Aștept să prindă turneul final de la vară, Campionatul European de tineret. Există un interes real pentru el.
Îl vrea și FCSB, dar și cluburi din Emirate, Rusia și Italia. Eu sper să obțin 4 milioane de euro. Așa sper, nu știu dacă voi și reuși.
Blănuță a avut un an bun și la noi, la Craiova. Mai rata, dar toți atacanții ratează. A marcat 8 goluri, Bauza îl ajuta mult, oferindu-i de multe ori pase decisive”, a declarat Mititelu în podcastul GSP „2 la 1”.
VIDEO INTEGRAL. Adrian Mititelu, invitat la podcastul GSP „2 la 1”
Despre Adrian Mititelu:
- prima oară patronul Universității Craiova între 2005 și 2011, perioadă în care a investit milioane de euro fără să obțină nicio performanță notabilă;
- în 2011, echipa a fost dezafiliată de FRF, el aflându-se în război deschis cu Mircea Sandu și cu Dumitru Dragomir;
- a intentat procese, a refăcut echipa, a început din Liga 4 și a reușit să revină pe prima scenă în 2021. În prezent, FCU Craiova se află în eșalonul secund, după ce vara trecută a retrogradat din SuperLiga;
- în noiembrie 2020 era condamnat la închisoare, fiind acuzat de evaziune în cazul transferului lui Mihai Costea de la Universitatea Craiova la FCSB. A fost eliberat după ce a ispăşit un an şi 7 luni din pedeapsa totală de 3 ani.
Glume în serie pe net cu David Popovici și CTP: o avalanșă de imagini generate cu AI-ul