Articol de GSP - Publicat duminica, 01 august 2021 13:04 / Actualizat duminica, 01 august 2021 13:44
Vasile Mogoș, 28 de ani, se va despărți de Chievo Verona, chiar dacă mai are contract un an, iar Adrian Mutu îl vrea la FCU Craiova.
Fundașul dreapta convocat de Contra și Rădoi la naționala României va deveni liber după ce Chievo a fost retrogradată din cauza datoriilor și este dorit în Liga 1.
FCU Craiova îl vrea pe Vasile Mogoș
Marcel Pușcaș, președintele nou promovatei FCU Craiova, a dezvăluit că formația antrenată de Adrian Mutu este interesată de Mogoș, dar salariul acestuia este un impediment.
„Am vorbit cu Mogoș în această vară. Chievo are o situație disperată, dar salariul pe care îl are Mogoș e greu accesibil. E un jucător foarte bine văzut acolo. Are experiență în Italia și e greu de adus”, a spus Marcel Pușcaș, potrivit digisport.ro.
Chievo, datorii mari către jucători și statul italian
Chievo a intrat în colaps. Recursul său a fost respins de Comitetul Olimpic Italian și hotărârea rămâne definitivă. Din cauza datoriilor mari către propriii jucători și către stat, clubul gialloblu nu a mai fost admis în Serie B (în locul său a promovat Cosenza), a fost declarat falimentar și retrogradat în Serie D, a patra ligă italiană.
Pentru Vasile Mogoș, 28 de ani, din 2020 pe „Bentegodi", acesta este și sfârșitul său la Chievo, chiar dacă mai are contract un an.
4 goluriși 6 pase decisive a avut Vasile Mogoș pentru Chievo în sezonul trecut
De-a lungul carierei, Mogoș a mai jucat la Asti, Real Vicenza, Porto Tolle, Lumezzane, Teramo, Reggiana, Ascoli și Cremonese.
700.000 de euroe cota lui Mogoș, potrivit transfermarkt
VIDEO Mihai Stoica: „Sesizez prezența unui personaj extrem de interesant: Adrian Mititelu jr. Are potențial și-am fost suporterul lor"
Citește mai multe știri despre FCU Craiova
Adrian Mutu, după eșecul de la Voluntari: „Câteodată nu înțeleg fotbalul”
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”