Articol de GSP - Publicat joi, 23 decembrie 2021 17:46 / Actualizat joi, 23 decembrie 2021 17:52
FRF caută selecționer pentru naționala României, după ce varianta Dan Petrescu a picat, acesta urmând a continua la CFR Cluj.
Decizia nu i-a picat bine lui Adrian Porumboiu, cel care a atacat clubul din Gruia în mai multe rânduri. Fostul mare arbitru l-a criticat în termeni duri pe „Bursuc”.
Adrian Porumboiu îl atacă pe Dan Petrescu după ce a refuzat naționala: „Un truc ieftin. Nici nu vreau să-i mai pronunț numele”
„Sunt uluit de ipocrizia pe care o manifestă Dan Petrescu. El este unul dintre cei mai buni antrenori pe care îi are România. Dar, după sceneta asta de prost gust... A fost un truc ieftin. Ce a vrut să demonstreze? Nici nu vreau să mai aud de el ca antrenor și ca om. Nu vreau să-i mai pronunț numele.
Să fii antrenorul echipei naționale e o mândrie, atât pentru el, cât și pentru suporterul echipei naționale. Despre ce vorbim? Cel care este la CFR Cluj este Dîncu. El este și la Federație. Îi îndrumă toți pașii lui Burleanu. Cine este Dîncu? Este ministrul Apărării Naționale. Băi, atât de jos am ajuns...
Ei de ce s-au împotmolit de 400.000 de euro, care, oricum, nu ajungeau la Dan Petrescu? Dacă pleca în Ungaria sau la Chelsea, da, să plătească. Dar el pleca la naționala României”, a spus fostul mare arbitru, potrivit digisport.ro.
10 nume pe lista FRF
Sursele GSP dezvăluie că în calculele pentru postul de selecționer sunt 10 antrenori, printre care și nume surpriză, precum Liviu Ciobotariu, Emil Săndoi sau Adrian Ursea. În aceste momente, FRF ar putea alege viitorul selecționer dintre:
- Adrian Mutu (42 de ani)
- Ladislau Boloni 68 de ani)
- Costel Gâlcă (49 de ani)
- Liviu Ciobotariu (50 de ani)
- Laurențiu Reghecampf (46 de ani)
- Daniel Isăilă (49 de ani)
- Victor Pițurcă (65 de ani)
- Edi Iordănescu (43 de ani)
- Emil Săndoi (56 de ani)
- Adrian Ursea (54 de ani)