Articol de David Marinescu - Publicat vineri, 01 decembrie 2023 08:42 / Actualizat vineri, 01 decembrie 2023 09:51
Fostul arbitru internațional Adrian Porumboiu (73 de ani) l-a ironizat pe Siyabonga Ngezana (26 de ani), fundașul central sud-african al celor de la FCSB.
Sud-africanul a fost adus de FCSB în această vară, din țara natală, de la Kaizer Chiefs, în schimbul sumei de 600.000 de euro. A avut nevoie de o perioadă de adaptare, dar s-a impus ca titular în primul „11” al formației antrenate de cuplul Elias Charalambous - Mihai Pintilii.
Adrian Poumboiu, fost arbitru internațional, l-a ironizat pe Siyabonga Ngezana după meciul câștigat de FCSB în fața lui Dinamo, scor 1-0. Fostul „central” l-a numit pe african „balerin”.
Adrian Porumboiu îl ironizează pe Siyabonga Ngezana, stoperul de la FCSB: „Eu cred că ăsta prima oară a fost balerin”
„Mie îmi place de Ngezana (râde). Eu cred că ăsta prima oară a fost balerin.
Uitați-vă la el cum stă așa, țopăie și dă pase decisive, doar că le dă la adversar”, a afirmat Adrian Porumboiu, potrivit Sport Total FM.
Gigi Becali s-a luat și el de Siyabonga Ngezana: „Dădea în ele, bufa-bufa!”
Și Gigi Becali, patronul celor de la FCSB, s-a luat de Siyanonga Ngezana. Latifundiarul din Pipera a criticat prestația sud-africanului din ultimele minute ale partidei cu Dinamo.
„Fundașii centrali au fost buni. Numai că pe final Ngezana nu mi-a plăcut că dădea în ele, bufa-bufa! Stai, mă, e mingea la tine. Nu te atacă nimeni. Păi ține mingea frumos și pasează.
În rest, el are foarte mare viteză, forță, îmi place foarte mult Ngezana. Nu se știe cine va juca în meciurile viitoare.
Când ăla, când ăla, când ăla, când ăla, ca să vedem cine e mai bun dintre ei”, a afirmat Gigi Becali, conform Fanatik.
VIDEO. Golul marcat de Florinel Coman în Dinamo - FCSB
Citește și:
Andrei Nicolescu, prima reacție despre numirea noului antrenor al lui Dinamo: „Suntem aproape”