Articol de GSP - Publicat marti, 16 iulie 2013 00:00 / Actualizat luni, 15 iulie 2013 20:42
Clujenii l-au transferat ieri pe Claudiu Voiculeţ, cedîndu-l în schimb definitiv pe Nicoară la Tîrgu Jiu.
Ziua şi transferul pentru CFR. După ce duminică l-a convins pe atacantul Derick Ogbu (23 de ani), de la Leuven, să semneze un angajament pe 3 sezoane, ieri a venit rîndul unei afaceri interne.
Partenerul ardelenilor a fost Pandurii, de unde Mircea Rednic l-a ales pe mijlocaşul central Claudiu Voiculeţ (27 de ani), în schimbul său fiind cedat Viorel Nicoară (25 ani).
"A venit un moment potrivit pentru mine şi am decis să accept propunerea. Mai rămîne să semnăm actele, dar nu cred că vor fi probleme. Momentul Steaua a trecut demult, nici nu m-am mai gîndit la el, acum sper să iasă cu CFR", a mărturisit Voiculeţ, care va parafa un acord valabil pînă în vara lui 2016.
"E un jucător foarte valoros, de care aveam nevoie şi în care ne punem mari speranţe", l-a gratulat şi preşedintele Iuliu Mureşan.
"Vreau să ajung mai mare ca Novak"
Fundaşul Goncalo Brandao şi mijlocaşul Damjan Djokovici au făcut ieri testele medicale pentru a putea semna angajamentele de împrumut pe un sezon. "M-am săturat să fiu comparat cu Novak, ambiţia mea e de a ajunge mai mare ca el, să-mi fac propriul nume în fotbal. Sper să joc cît mai mult şi să mă întorc în Serie A după ce voi cîştiga campionatul în România", a spus croatul.