Articol de Eduard Apostol - Publicat duminica, 28 martie 2010 00:00
Ţălnar le va arăta astăzi jucătorilor imagini cu bucuria celor de la Urziceni după ce ialomiţenii le-au suflat titlul roş-albilor. Motivul? "Vreau să-i mîncaţi!", le cere antrenorul "cîinilor"
Dinamo n-a uitat încă episodul nefast din vara anului trecut, cînd au pierdut pe final campionatul în favoarea Unirii Urziceni. "Cîinii" au fost debusolaţi după înfrîngerea de pe terenul ialomiţenilor (0-1), cu 3 etape înainte de finiş. Au pierdut nu doar accesul direct în grupele Champions League, ci şi poziţia secundă, ajungînd pe locul 3 şi în Europa League. "Şi acum îmi mai aduc aminte de anumite momente de atunci şi nu înţeleg cum am piedut. Pur şi simplu, nu-mi explic", a rememorat Claudiu Niculescu. "Au fost nopţi întregi nedormite după acel eveniment", a povestit şi Dolha.
Dinamo n-a uitat şi vrea răzbunare. Cornel Ţălnar s-a gîndit iar să se ajute de imaginile de pe youtube. Mai exact de cele care au captat anul trecut bucuria fotbaliştilor şi conducătorilor Unirii, imediat după victoria decisivă în faţa "cîinilor" şi cea care a urmat cîştigării titlului.
În condiţiile în care ghinionul accidentărilor a lovit trupa din Ştefan cel Mare, antrenorul crede că se poate ajuta de factorul psihologic ca să-i capaciteze pe fotbalişti pentru meciul de diseară. A discutat în mai multe rînduri cu jucătorii. "Vreau să-i mîncaţi! Nu vă luaţi după declaraţiile lor cum că Dinamo e echipa mai bună, că noi sîntem favoriţi! Vor să ne adoarmă. Gîndiţi-vă că dacă batem, sîntem sus, pe munte. Dacă nu, ne paşte iar criza!", le-a transmis "Ţînţarul" fotbaliştilor.
"De anul trecut, fotbalul nu mai e o plăcere pentru mine, e un chin. Normal că vreau să batem Urziceniul, nici nu vă închipuiţi cît de mult vreau"
Cristi Borcea, preşedinte executiv Dinamo
10 milioane de euro e suma minimimă pierdută de Dinamo prin neparticiparea în grupele UCL
Superstiţie: de azi la Urziceni
În premieră în cazul deplasărilor pentru un joc la Urziceni, Dinamo va pleca de-abia astăzi spre oraşul ialomiţean. Din superstiţie, au motivat oficialii clubului. Fiindcă în toate cele 3 întîlniri de pe terenul Unirii, "cîinii" n-au nici o victorie, ci doar două remize şi o înfrîngere. Şi au dormit sau au luat prînzul în oraşul micuţa localitate. Acum, elevii lui Ţălnar au înnoptat la Săftica, vor mînca şi vor avea vizionare la baza ilfoveană, iar în această după-amiază vor străbate cei 57 de kilometri pînă la Urziceni, mergînd direct la partidă.
Bratu încearcă "fantasticul"
Florin Bratu a jucat ieri dimineaţă la Giurgiu, la Dinamo II cu Dunărea (4-2), a marcat un gol şi-ar vrea să repete aceeaşi ispravă şi diseară, la Urziceni, cu prima echipă a roş-albilor. "Sînt pregătit să marchez oriunde aş juca. Pot să duc în paralel meciurile din liga secundă cu cele din prima divizie. Bucuria mea este să joc fotbal. Am fost felicitat de către conducere. Ar fi fantastic să dau gol şi pentru prima echipă a lui Dinamo. Îmi doresc cel mai mult victoria şi să fim sănătoşi", a mărturisit atacantul. Nu riscă nimic jucînd, a zis Constantin Dănilescu: "În regulament scrie că ai voie un meci pe zi, aşa că Bratu e disponibil".
Clau-gol căutat de egipteni
Veteranul Claudiu Niculescu, 33 de ani, este în atenţia egiptenilor de la Zamalek (locul 2 în prima ligă). Oficialii clubului african au o relaţie apropiată cu cei din Ştefan cel Mare de mai mulţi ani şi ar avea nevoie de un atacant. Zamalek ştie de CV-ul vîrfului "cîinilor", însă ar vrea să-l mai vadă evoluînd în cîteva meciuri din România pentru a şti dacă vor înainta o ofertă concretă.
Invazia "cîinilor"
Dinamoviştii au voie să aibă 315 suporteri diseară, la Urziceni, iar oficialii gazdelor au ameninţat că nu vor permite nici un om în plus. În schimb, oficialii "cîinilor" au informaţii că aproape 1.000 de fani din Ştefan cel Mare vor să asiste la partidă. Sînt discuţii pentru suplimentarea numărului de locuri, dar nu se ştie dacă se vor finaliza pozitiv. Suporterii roş-albi au anunţat că orice s-ar întîmpla vor veni la stadion şi vor forţa intrarea.
Noutăţi din Ştefan cel Mare
- Cristi Borcea a asistat aseară la derby-ul Italiei, Roma - Inter Milano, şi a avut o discuţie cu Bogdan Lobonţ, 32 de ani, în privinţa revenirii din vară a goalkeeper-ului în Ştefan cel Mare: "Te aşteptăm cu toţii, poate îţi facem cadou o participare în grupele Champions League!".
- Fundaşul Robert Sakara (Burkina Faso), 25 de ani, este aşteptat miercuri să ajungă la Bucureşti, în condiţiile în care marţi ar trebui să intre în posesia vizei. Ţălnar a primit referinţe bune despre el şi aşteaptă să-l vadă pe stoper, liber de contract, la treabă.
- Dinamo a renunţat deja la egipteanului Ibrahim Said, 29 de ani, întrucît stoperul n-a mai jucat de mai bine de un an! Fotbalistul e la New York şi întîmpină probleme cu obţinerea vizei.