FOTBAL  »  Superliga  »  U CLUJ - DINAMO

Aici suferă Dinamo! Detaliu îngrijorător înaintea meciului cu U Cluj: capitolul la care „câinii” sunt blocați

Kopic și ai săi nu cunosc gustul victoriei în deplasare / FOTO: Cristi Preda (GSP) +50   FOTO
Kopic și ai săi nu cunosc gustul victoriei în deplasare / FOTO: Cristi Preda (GSP)

Articol de - Publicat luni, 02 septembrie 2024 15:17 / Actualizat luni, 02 septembrie 2024 20:42

Exceptând victoria reușită în Cupă, la Voluntari, Dinamo nu s-a mai impus pe teren străin din 12 februarie 2024, 2-0 la Ovidiu, cu Farul. E statistica ce-i pune pe gânduri pe „câini” înaintea deplasării de la U Cluj, din această seară.

Deși a atras aprecieri colective în lumea fotbalului pentru startul de sezon peste așteptări, Dinamo are un motiv concret de îngrijorare pentru confruntarea de pe Cluj Arena (azi, 21:30). Raportat strict la meciurile din campionat, roș-albii n-au mai simțit gustul victoriei în deplasare din ediția anterioară, mai exact de la finalul sezonului regulat, când se impuneau surprinzător în fieful „Regelui” Hagi.

E o realitate, Dinamo gâfâie în deplasare

Din acel moment, trupa lui Kopic n-a câștigat pe teren străin nici în play-out, nici în cele patru deplasări din actualul sezon, din care Dinamo a colectat doar trei puncte.

Nicio victorie, trei rezultate de egalitate și acel eșec cu CFR Cluj din prima etapă (2-3). Golaveajul partidelor din deplasare nu-i nici el unul care să le facă cinste „câinilor”, 6-7.

10e locul ocupat de Dinamo în clasamentul mmeciurilor jucate în deplasare în acest sezon.

Ultima amintire de pe Cluj Arena provoacă angoase

În tot acest interval de timp, dinamoviștii au înregistrat cinci înfrângeri pe teren străin, plus alte șapte remize. Dinamo nu s-a putut impune nici pe terenul divizionarei secunde Csikszereda, în manșa retur a „barajului” de menținere în Superligă. A fost 0-0 la Miercurea Ciuc, într-una dintre cele mai modeste prestații din 2024.

Pe 4 mai, în urmă cu cinci luni, Dinamo a jucat în deplasare și cu adversara din această seară, în acel 3-3 agonizant, în care roș-albii au scăpat victoria printre degete, în prelungiri.

U Cluj - Dinamo // Foto: Raed Krishan / GSP
U Cluj - Dinamo // Foto: Raed Krishan / GSP
U Cluj - Dinamo // Foto: Raed Krishan / GSP
U Cluj - Dinamo // Foto: Raed Krishan / GSP
+45 FOTO

Oricum, istoricul meciurilor jucate pe Cluj Arena nu le face nici el cu ochiul dinamoviștilor, care nu s-au mai impus pe terenul „șepcilor roșii” din 2014.

De altfel, peisajul a fost la fel de întunecat pe toată durata sezonului trecut, în care Dinamo a obținut doar trei succese în deplasare, dintr-un total de 20 de meciuri.

Totuși, Dinamo și-a dres blazonul în fața propriilor fani, „Arcul de Triumf” devenind un adevărat talisman pentru Selmani&Co. Bucureștenii au punctaj maxim în meciurile disputate acasă, trei victorii entuziasmante cu Petrolul, Gloria Buzău și, bineînțeles, Universitatea Craiova.

Mergem acolo să jucăm fotbal, cu ambiția de a fi competitivi. Va fi un meci greu. U Cluj nu este o surpriză, Săbău face o treabă excelentă, au consistență, joacă într-un sistem interesant. Au stabilitate defensivă și nu este niciun fel de surpriză că sunt în top. Mergem cu ambiția de a obține puncte la Cluj, va fi greu, dar energia și conexiunea în lot sunt foarte puternice. Sper să putem obține puncte acolo, să fie încă un boost de încredere.

- Zeljko Kopic, antrenor Dinamo

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gata, e 2-2 în războiul România - Kosovo! Îi „pulverizează” pe suedezi: „Au apărut «apărătorii dreptății». Ciudat, fără precedent”
Nationala
Gata, e 2-2 în războiul România - Kosovo! Îi „pulverizează” pe suedezi: „Au apărut «apărătorii dreptății». Ciudat, fără precedent”
Bernadette Szocs a revenit fantastic de la 0-3, dar nu a dus minunea până la capăt. S-a oprit în semifinale la Turneul Campioanelor
Sporturi
Bernadette Szocs a revenit fantastic de la 0-3, dar nu a dus minunea până la capăt. S-a oprit în semifinale la Turneul Campioanelor
„Călătorie în viitor” » 3 detalii care l-au uluit în Coreea de Sud pe fostul golgeter al României: „Știi cum iau ei bacșișul? M-a frapat, chiar exagerează”
Special
„Călătorie în viitor” » 3 detalii care l-au uluit în Coreea de Sud pe fostul golgeter al României: „Știi cum iau ei bacșișul? M-a frapat, chiar exagerează”

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”


Comentarii (3)
creeperno534
creeperno534  •  02 Septembrie 2024, 22:40

Dinamo va obtine rezultate bune in deplasare in acest sezon

Bedyxanul
Bedyxanul  •  02 Septembrie 2024, 19:19
Postat de Moshu_Shukaru.1948 pe 02 Septembrie 2024, 17:02

Deși pare evident, niciun jurnalist nu pune punctul pe i! Problema e diferența evidentă dintre eficacitatea atacului și apărarea sub orice critică. Până acum, această diferență a menținut Dinamo acolo, sus. Întrebarea e cât o să mai țină figura?!

Minimum până în iarnă,vei vedea!!

Moshu_Shukaru.1948
Moshu_Shukaru.1948  •  02 Septembrie 2024, 17:02

Deși pare evident, niciun jurnalist nu pune punctul pe i! Problema e diferența evidentă dintre eficacitatea atacului și apărarea sub orice critică. Până acum, această diferență a menținut Dinamo acolo, sus. Întrebarea e cât o să mai țină figura?!

Vezi toate comentariile (3)
Comentează