Articol de Alexandru Barbu, Răzvan Stamatiu - Publicat vineri, 21 februarie 2025 17:33 / Actualizat vineri, 21 februarie 2025 17:37
Ionuț Panțîru (28 de ani), acum fundașul stânga al celor de la FC Voluntari, s-a accidentat grav la genunchi în 2021, când evolua pentru FCSB. A stat doi ani pe bară, pentru că a ales să se opereze în Italia, unde i s-a promis o recuperare miraculoasă, ceea ce nu s-a întâmplat.
Invitat la GSP Live, Ion Codorean, medicul ortoped care l-a operat a 3-a oară pe Panțîru, a vorbit despre problemele medicale ale jucătorului cedat în această iarnă de FCSB la FC Voluntari.
VIDEO. Chirurgul ortoped Ion Codorean, noi explicații despre accidentarea și operațiile lui Ionuț Panțîru
„[Lui Panțîru i s-a greșit operația?] Nu a fost greșită prima operație făcută în Italia. Există mai multe variante de a face un lucru. Italienii au ales o metodă, eu aș fi făcut altfel. Din nefericire pentru el, modul de operare ales acolo nu a fost bun.
Varianta propusă de mine era sigură din punctul meu de vedere, dar recuperarea era mai lungă. I-am zis de la început: «Facem asta, dar durează un an până joci din nou». În Italia i s-a zis: «Facem asta, recuperarea durează trei luni». Bineînțeles că a ales opțiunea în care ar fi revenit mai repede.
Ei au făcut corect operația, nu poți să spui că au greșit-o. Au prezentat, probabil, câteva variante și au ales-o pe cea pe care au considerat-o cea mai potrivită pentru el”, a declarat medicul Ion Codorean, prezent în studioul GSP Live.
Ionuț Panțîru s-a accidentat după un duel cu Șut
În aprilie 2021, Panțîru a suferit o accidentare gravă la genunchi, în momentul în care s-a ciocnit cu Adrian Șut, coechipierul său de la FCSB.
Întâmplarea nefericită l-a făcut pe fundaș să aibă nevoie de trei intervenții chirurgicale, primele două efectuate în Italia. Metoda chirurgilor din Peninsulă promitea că Ionuț va reveni pe teren după o pauză scurtă, de trei luni, dar ea nu a funcționat. Într-un final a fost operat de Ion Bogdan Codorean.
- GSP Live, emisiunea realizată din studioul Gazetei Sporturilor și moderată de Alexandru Barbu, poate fi urmărită de luni până vineri, de la ora 11:00, pe pagina de Facebook, canalul de YouTube, contul de TikTok, precum și pe site-ul Gazetei Sporturilor, GSP.ro