FOTBAL  »  Superliga  »  U CLUJ

OFICIAL Chipciu a semnat » Liderul din Superliga a făcut anunțul

Alexandru Chipciu e un om-cheie la U Cluj
Alexandru Chipciu e un om-cheie la U Cluj

Articol de - Publicat sambata, 11 ianuarie 2025 20:26 / Actualizat sambata, 11 ianuarie 2025 20:36

U Cluj a anunțat că Alex Chipciu (35 de ani), fundașul echipei, a semnat prelungirea contractului până în 2026.

După mai multe zile de discuții și după ce Chipciu a declarat că nu ar vrea să schimbe echipa, anunțul oficial a fost făcut sâmbătă.

GSP a anunțat în exclusivitate de mai multe zile faptul că Alexandru Chipciu va semna prelungirea.

U Cluj își cedează atacantul » Un club din Superliga, în negocieri finale cu liderul
TRANSFER
U Cluj își cedează atacantul » Un club din Superliga, în negocieri finale cu liderul

Chipciu rămâne la U Cluj până în 2026

Prin intermediul site-ului oficial, U Cluj a făcut anunțul că fundașul va mai continua încă un sezon la echipa din Ardeal.

„Alexandru Chipciu (35 de ani) va continua alături de Șepcile roșii și în sezonul 2025-2026. Fundașul lateral a semnat prelungirea cu un an a contractului scadent la finalul acestei stagiuni.

Sosit în fereastra de mercato din vara anului 2022 de la CFR, Alexandru Chipciu și-a câștigat imediat locul în echipă prin ambiția și devotamentul arătate în teren, calități care l-au propulsat nu doar în primul 11, ci și în funcția de căpitan.

Chipciu a debutat în tricoul lui U în prima partidă de la revenirea studenților în prima ligă după șapte ani de absență: remiza cu FCSB (1-1) din etapa inaugurală a stagiunii 2022-2023 din Superligă.

În primele două sezoane în alb și negru, Chipciu a strâns nu mai puțin de 80 de prezențe în toate competițiile. În noua stagiune, Alex a rămas un pilon important în echipa care a terminat atât turul, cât și anul calendaristic pe primul loc în Superliga.

Ultima partidă a anului trecut, remiza de la Sfântu Gheorghe, cu Sepsi (0-0) a fost prilej de celebrare la nivel individual pentru fotbalistul echipei noastre, care a bifat meciul cu numărul 100 pentru Universitatea. În această perioadă, Chipciu a marcat opt goluri și a oferit șapte pase decisive.

Prestațiile constant bune i-au adus lui Chipciu și convocarea la echipa națională după cinci ani de absență. Odată cu intrarea sa pe teren în minutul 63 al partidei cu Cipru din National League, Chipciu a devenit primul jucător al Universității care evoluează într-un meci oficial al Naționalei României din 7 octombrie 2011 încoace, atunci când Adrian Cristea juca într-o partidă din preliminariile Euro 2012, împotriva Belarusului”, a transmis U Cluj prin intermediul site-ului oficial.

Chipciu a semnat » Liderul din Superliga a făcut anunțul
Chipciu rămâne la U Cluj până în 2026

Chipciu a jucat 20 de meciuri din cele 21 posibile din Superliga în acest sezon și a reușit să ofere un assist.

400.000 de euroeste cota de piață a lui Alex Chipciu

Citește și:
AEK Atena - Universitatea Craiova, pentru calificarea în primăvara Conference » Grecii egalează în ultimul minut
Conference League
AEK Atena - Universitatea Craiova, pentru calificarea în primăvara Conference » Grecii egalează în ultimul minut
„George Pușcaș, la un pas de Dinamo” » Expertul italian în mercato a făcut anunțul de ultimă oră!
Superliga
„George Pușcaș, la un pas de Dinamo” » Expertul italian în mercato a făcut anunțul de ultimă oră!
Superliga a „votat” la foc automat planul revoluționar al lui Gino Iorgulescu. Concluzia e CLARĂ
Superliga
Superliga a „votat” la foc automat planul revoluționar al lui Gino Iorgulescu. Concluzia e CLARĂ
Guvernul american, responsabil pentru cel mai grav accident aviatic din ultimele două decenii » Mai mulți patinatori de elită și-au pierdut viața
Altele
Guvernul american, responsabil pentru cel mai grav accident aviatic din ultimele două decenii » Mai mulți patinatori de elită și-au pierdut viața
ANUNȚ Nu toate trotinetele electrice și biciclete electrice trebuie asigurate obligatoriu RCA
Profit.ro
ANUNȚ Nu toate trotinetele electrice și biciclete electrice trebuie asigurate obligatoriu RCA
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Fotbalistul Anului”, Andrei Rațiu, interviu de gală la Madrid: „Nu sunt arogant. Sunt doar timid” + „Vini jr. cel mai incomod? Nu! El e mult mai electrizant!”

„Trebuie obsesie, dar și liniște” » David Popovici e „Sportivul Anului” și vorbește într-un interviu-eveniment despre o mare provocare: „N-am trecut niciodată prin așa ceva”


Comentarii (1)
Vardy.Party.
Vardy.Party.  •  11 Ianuarie 2025, 21:34

mai tineti pana la 40 de ani

Vezi toate comentariile (1)
Comentează