FOTBAL  »  Superliga  »  CFR CLUJ - U CLUJ, SÎMBĂTĂ, 20:30, DIGI SPORT ŞI LIVETEXT GSP.RO

Alex Păcurar: "U - CFR peste Steaua - Dinamo"

Alexandru Pacurar crede că derby-ul Clujului e mai tare decît cel al Bucureştiului
Alexandru Pacurar crede că derby-ul Clujului e mai tare decît cel al Bucureştiului

Articol de GSP - Publicat miercuri, 16 noiembrie 2011 00:00 / Actualizat miercuri, 16 noiembrie 2011 11:14

Alex Păcurar e convins că derby-ul Clujului e mai tare decît "El Clasico" de România, Steaua - Dinamo. Crescut de Universitatea, mijlocaşul de 29 de ani a evoluat în carieră şi pentru primele două forţe din Capitală.


- Alex, eşti unul dintre jucătorii Universităţii care cunosc cel mai bine rivalitatea cu CFR. Stîrneşte orgolii mari acest meci?
- "U" - CFR a fost, este şi o să fie tot timpul un derby, indiferent de ligă şi miza sportivă pentru care se joacă. În acest meci joci în primul rînd pentru onoare şi în special pentru suporteri. În rîndul fanilor rivalitatea este foarte mare. Cum Bucureştiul are derby-ul lui, Steaua - Dinamo, aşa este şi aici, în Cluj, "U" - CFR.

- Ai jucat şi pentru Dinamo, şi pentru Steaua. Se poate compara derby-ul Clujului cu "El Clasico" de România?
- Cu siguranţă, da! Pentru mine, personal, e mai derby "U" - CFR decît Steaua - Dinamo, chiar dacă am participat şi la acea confruntare. Asta pentru că am crescut la Universitatea şi mi-a fost insuflat de mic spiritul "U". Şi cînd eram junior aveam o ambiţie aparte la meciurile cu CFR.

Atitudinea bate tactica
- Partida de sîmbătă se anunţă a fi cea mai echilibrată întîlnire directă din istoria recentă...
- Aşa este. Ambele echipe sînt sus în clasament, despărţite de un singur punct. S-a investit mult, atît la noi, cît şi la CFR, iar loturile sînt de valori apropiate. La un astfel de meci se poate întîmpla orice. Nu prea se mai ţine cont de tactică, de indicaţii, cel mai mult contează atitudinea.

- S-ar putea să fie puţină lume în tribune din cauza preţurilor mari la bilete...
- Din păcate, aşa este. Atmosfera de derby va avea de suferit şi probabil acest lucru va strica şi din calitatea jocului. Este urît ce face conducerea CFR-ului, un gest de echipă mică. Cred că prin această măsură şi-au atras şi mai multe antipatii, chiar de la propriii fani. Oricum suporterii noştri vor fi în stadion. Mai mulţi mi-au spus că ar fi fost în tribune şi dacă biletul costa 1.000 de lei, pentru că ei trăiesc pentru acest meci, e mai presus decît întreg campionatul.

Bilanţ negativ în derby
- Cum e atmosfera în vestiarul Universităţii înaintea marelui meci?
- Atmosfera este bună. Se simte o motivaţie în plus la fiecare dintre noi. Chiar şi cei ce nu au mai jucat în derby simt că se apropie un meci mare. Şi pe stradă toată lumea vorbeşte de această partidă. Din păcate, acum subiectul principal este preţul biletelor.

- Personal, bilanţul întîlnirilor directe cu CFR te avantajează?
- Din cîte ştiu, la seniori am jucat în trei derby-uri, din care am pierdut o dată şi am remizat de două ori. Ar fi bine să echilibrez balanţa sîmbătă. Dacă şi marchez ar fi ideal, dar importantă e victoria. Mie îmi plac meciurile cu încărcătură, mă ambiţionează în plus. Aştept cu nerăbdare ziua jocului, acum nu am emoţii, dar atunci cu siguranţă voi avea.

"Nu ne gîndim la titlu, cel puţin nu acum. Avem un lot competitiv, dar trebuie să luăm totul pas cu pas. Ne gîndim doar la meciul cu CFR, să cîştigăm şi să mai urcăm un loc sau două în clasament"
Alex Păcurar, mijlocaş "U" Cluj


Cifrele lui Alex Păcurar în cele 13 etape

Minute 927
Pase/precise 580/518
Pase de gol 2
Dueluri/cîştigate 140/58
Driblinguri/reuşite 14/6
Şuturi/pe poartă 22/5

Se poartă negru
Fanii Universităţii Cluj se vor îmbrăca în negru la meciul cu CFR. Cel mai probabil, aceştia se vor strînge în centrul oraşului sau la Cluj Arena, de unde vor pleca în marş spre stadionul "Dr. Constantin Rădulescu". "Deocamdată nu şi-au exprimat dorinţa de a merge în grup compact spre stadion, dar vom fi pregătiţi în cazul în care se va lua această decizie", a precizat purtătorul de cuvînt al Jandarmeriei Cluj, Anda Pop.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Duelul mesajelor la Dinamo - Rapid! Giuleștenii le-au aflat scenografia: „Dacă vrem mici de la voi, să apăsăm tasta doi?” + Derapaje rasiste ale dinamoviștilor
Superliga
Duelul mesajelor la Dinamo - Rapid! Giuleștenii le-au aflat scenografia: „Dacă vrem mici de la voi, să apăsăm tasta doi?” + Derapaje rasiste ale dinamoviștilor
Ce s-a întâmplat pe gazon, la câteva secunde după finalul derby-ului! Șumudică a mers la galerie și a „țipat” către ultrași: „Bă, vă zic eu!”
Superliga
Ce s-a întâmplat pe gazon, la câteva secunde după finalul derby-ului! Șumudică a mers la galerie și a „țipat” către ultrași: „Bă, vă zic eu!”
Notă fără precedent! Radu Drăgușin a fost desființat în presa din Anglia: „Crezi că ai văzut cea mai slabă evoluție a lui? Te înșeli”
Stranieri
Notă fără precedent! Radu Drăgușin a fost desființat în presa din Anglia: „Crezi că ai văzut cea mai slabă evoluție a lui? Te înșeli”

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (40)
transilvano
transilvano  •  19 Noiembrie 2011, 11:50

intr-adevar.. steaua-dinamo este istorie... CLUJ-NAPOCA este templul fotbalului romanesc !!! forzza CFR CLUJ-NAPOCA!

ellenvarjak23
ellenvarjak23  •  16 Noiembrie 2011, 20:10

ce gluma buna.nici macar in cluj nu este peste Steaua-Dinamo caci si acolo cei mai multi tot stelisti sunt :))

alfa_centauri
alfa_centauri  •  16 Noiembrie 2011, 17:49
Postat de dynamovist pe 16 Noiembrie 2011, 16:40

Si iarna nu-i ca vara

Si nici Steaua- Dinamo nu e ca CFR-U

Vezi toate comentariile (40)
Comentează