Articol de Eduard Apostol - Publicat vineri, 19 august 2011 00:00 / Actualizat joi, 18 august 2011 20:17
Alexandru Pena a dezvăluit ieri motivele pentru care a semnat cu Dinamo şi speră să fie cel puţin la fel de apreciat ca idolul copilăriei sale, fostul coleg de la Roma, Bogdan Lobonţ.
Al doilea transfer al roş-albilor din mercato, portarul Alex Pena, 21 de ani, se antrenează de două zile cu echipa secundă a "cîinilor", aşteptînd revenirea în ţară a primei garnituri ca să înceapă pregătirile sub comanda lui Liviu Ciobotariu. După 4 ani la AS Roma, olteanul a venit un sezon împrumut în Ştefan cel Mare, deşi ar mai fi avut soluţii de a rămîne în fotbalul peninsular.
"Acesta a fost feelingul meu, aşa am simţit că e bine pentru mine şi pentru cariera mea, să vin la Dinamo. Accept concurenţa, normal, visez să apăr meci de meci poarta echipei şi să devin campion. Roata se învîrte în viaţă, nu ştii cînd îţi vine rîndul, eu vreau să fiu pregătit ca să dau tot ceea ce am mai bun", a declarat tînărul, care a şi glumit puţin: "Am văzut că mulţi olteni au reuşit la Dinamo, aşa că am zis că e de bine".
Nu a jucat în România decît la Şcoala Gică Popescu, dar nu se teme de Liga 1: "Pot să evoluez la acest nivel, nu mi-e teamă deloc, de-abia aştept chiar. Oricum, nu joacă impresarul meu sau altcineva. Dacă sînt bun, o să fiu titular". Bogdan Lobonţ l-a recomandat şi i-a dat sfaturi înainte de plecare. "A fost idolul meu încă de cînd eram copil. Nu am cuvinte de apreciere să-i mulţumesc îndeajuns pentru ajutorul acordat, pentru poveţe. Sper să-i recompensez pe toţi prin a ajunge un mare goalkeeper", a încheiat Alex.
Mulţescu atentează la pudoarea "cîinilor"
Antrenorul Sportului, Gigi Mulţescu, şi-a uitat trecutul dinamovist şi i-a ameninţat ieri pe roş-albi: "O să facem toate eforturile să înscriem cel puţin o dată contra lor. O să fie greu pentru dinamovişti să rămînă virgini în faţa noastră. Avem ocazia să învingem liderul. Mi-am pregătit jucătorii ca să învingem. Vreau să le inoculez băieţilor ideea că putem bate". Sportul - Dinamo e programat duminică, în Regie, de la ora 18:00.