Articol de GSP - Publicat vineri, 19 noiembrie 2021 08:38 / Actualizat vineri, 19 noiembrie 2021 10:00
Alin Șeroni (34 de ani), fundaș central la FC Botoșani, spune că a avut o ofertă de la FCSB, pe care a refuzat-o pentru a-și duce la capăt contractul cu moldovenii.
În vară, imediat după ce l-a transferat pe Alexandru Crețu, Gigi Becali anunța că-l dorește și pe Șeroni, mizând pe statura sa impunătoare, fotbalistul măsurând 1,95 metri. „L-am contactat pe Șeroni. Dacă îl lasă liber, că mai are un an de contract cu Iftime, îl iau. De ce? Becali vrea un lucru: să nu mai dea nimeni gol cu capul la mine”, spunea patronul de la FCSB.
La 5 luni și jumătate de la acel moment, Șeroni mărturisește că a primit o ofertă de la vicecampioană.
Alin Șeroni: „Am avut ofertă de la FCSB, dar am rămas aici”
„Da, într-adevăr, am avut ofertă, dar am rămas în continuare aici. Mai am contract, îl duc la bun sfârșit, sper ca anul acesta să ne calificăm într-o cupă europeană dacă se poate, să închei anul cu bine”, a spus Alin Șeroni în cadrul unei conferințe de presă.
Alin Șeroni: „Mergem la victorie cu FCSB”
Pentru Șeroni și FC Botoșani urmează chiar un duel cu FCSB, în etapa 16 a Ligii 1. Despre meciul cu echipa care l-a ofertat, Șeroni a spus că va fi „o partidă dificilă, am văzut că la ei s-a schimbat antrenorul în pauza asta. Acolo sunt alte chestii, nu vreau să vorbesc despre asta. Ne așteaptă un meci important”.
Experimentantul fundaș s-ar mulțumi cu un singur punct din deplasarea de la București: „Ar fi un punct câștigat, chiar dacă suntem într-un moment bun. Încercăm să mergem la victorie, dar e bun și un punct. Noi încercăm să ajungem în play-off, în fiecare an ne luptăm pentru asta”
Alin Șeroni evoluează din ianuarie 2020 la FC Botoșani. Înainte să ajungă la formația patronată de Valeriu Iftime, a mai fost legitimat la UTA, Dunărea Călărași, ACS Poli, CSF Speranța (Republica Moldova), Viitorul, FC Brașov, ACS Recaș și Bihor Oradea.
Mai multe știri din Liga 1:
Principala cale de salvare, BLOCATĂ! Tribunalul a respins cererea clubului de intrare în insolvență