Articol de David Marinescu - Publicat marti, 17 octombrie 2023 19:34 / Actualizat marti, 17 octombrie 2023 20:07
Alin Stoica, 43 de ani, fiul fostului mare stelist Tudorel Stoica, susține că războiul dintre FCSB și Steaua ar putea lua o turnură neașteptată în cazul în care clubului Armatei i-ar fi permisă promovarea în prima ligă, lucru interzis de lege în acest moment.
Fiindcă e un club de drept public, CSA Steaua nu deține drept de promovare în Liga 1, proiectul „militarilor” aflându-se în acest moment într-un „punct mort”.
Fiul lui Tudorel Stoica consideră că lucrurile s-ar putea schimba drastic în cazul în care Daniel Oprița și ai săi vor primi permisiunea de a evolua pe prima scenă.
Alin Stoica: „Steaua are palmaresul, e cea mai iubită echipă din România. Cu siguranță că fanii ar merge acolo”
„Da, este o problemă la CSA Steaua, este al treilea an când nu pot promova. E din cauza legii, am înţeles că sunt şi acum procese. E păcat că se întâmplă asta în România.
Şi la Craiova e aceeaşi problemă cu cele două echipe, dar pentru mine palmaresul e cel mai important lucru.
De asta joci fotbal, pentru palmares, pentru trofee. Să ai Champions League în vitrină (n.r. face referire la Cupa Campionilor Europeni cucerită de Steaua în '86) e ca şi cum ai câştiga Campionatul Mondial, e cel mai înalt nivel posibil în fotbal”, a spus Alin Stoica, într-un interviu pentru Orange Sport.
Alin Stoica, sigur că fanii FCSB vor trece de partea Armatei dacă Steaua promovează
Întrebat dacă fanii celor de la FCSB vor „migra” spre echipa Armatei în cazul în care „militarilor” le-ar fi permisă promovarea în prima ligă, Alin Stoica a oferit un răspuns ferm:
„Da, cu siguranţă! Ei au palmaresul, [CSA Steaua] e cea mai iubită echipă din România, dar să vedem ce se va întâmpla, dacă vor obţine promovarea”, a spus Alin Stoica, potrivit sursei citate.
Procesul pentru palmaresul Stelei, amânat din nou
În luna martie, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis rejudecarea la Curtea de Apel a procesului pentru palmares dintre CSA Steaua și FCSB. Luni, 16 octombrie, a fost programat un termen nou, iar judecătorii au dictat o nouă amânare, pentru data de 23 octombrie.
Primul termen pentru rejudecarea cazului a avut loc pe 19 septembrie, când a fost fixat un nou termen, pentru 2 octombrie. La acea dată nu a avut loc nicio audiere, fiind anunțată din start o nouă amânare, pentru 16 octombrie.
Decizia de luni a fost identică, judecătorii au stabilit un nou termen, pentru data de 23 octombrie.
Scurt istoric al cazului:
- Pe 5 iulie 2019, CSA Steaua a câștigat, la Tribunalul București, palmaresul echipei de fotbal Steaua de la înființare, 1947, până în 2003.
- FCSB a atacat decizia, iar pe 28 iunie 2021, Curtea de Apel București a păstrat parțial prima hotărâre, doar că le-a „tăiat” 5 ani din palmares celor de la CSA, intervalul 1998-2003. În 1998, AFC Steaua s-a desprins de Armată la solicitarea UEFA.
- FCSB, rămasă cu palmaresul începând din 2003, când Gigi Becali a preluat echipa de fotbal, a făcut recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), care pe 28 martie 2023 a trimis dosarul înapoi la Curtea de Apel, spre rejudecare.
În martie, judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție au casat decizia Curții de Apel București din iunie 2021, prin care celor de la CSA Steaua le fusese atribuit palmaresul Stelei istorice de la înființare până în 1998, iar FCSB a rămas cu palmaresul din 2003 încoace.
Astfel, Curtea de Apel București rejudecă apelul la decizia inițială a Tribunalului București, din iulie 2019, conform căreia CSA Steaua a câștigat palmaresul de la înființare până în 2003 (21 de titluri și 20 de Cupe, printre altele). Asta înseamnă că până la noul verdict de la CAB, clubul din Liga 2 are palmaresul până în 2003.
VIDEO Luat la întrebări de jurnaliști, Marian Aliuță și-a expus punctul de vedere: „Steaua este în Liga 1!”
Citește și alte știri de actualitate:
Decizia de la Curtea de Apel în procesul pentru palmaresul Stelei
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”