FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO - GAZ METAN 2-0

Ţălnar face haz de necaz după ce l-a învins pe Mulţescu: "Acum mă aştept să vină Manea!"

Țălnar a învins sîmbătă, dar e în continuare nesigur de scaunul său
Țălnar a învins sîmbătă, dar e în continuare nesigur de scaunul său

Articol de GSP - Publicat luni, 29 aprilie 2013 00:00 / Actualizat duminica, 28 aprilie 2013 20:02

Cornel Ţălnar îi ironizează pe şefi şi spune că înaintea partidei cu Bistriţa s-ar putea să apară numele tehnicianului Gloriei ca înlocuitor al său.

Dinamo a mai reuşit o victorie cu Cornel Ţălnar pe bancă şi păstrează şanse la cupele europene, însă şefii continuă să-i caute înlocuitor "Ţînţarului". După ce, înaintea partidei cu Gaz Metan, şefii l-au sunat pe Gheorghe Mulţescu, Cornel Ţălnar se aşteaptă ca acum să apară alte nume.

"Să-l aducă pe Mourinho, pe cine vor ei. Dacă se va considera că treaba pe care am făcut-o eu aici nu e bună sau că o putea face oricine, atunci să mă schimbe. Văd că tot apar nume de posibili înlocuitori ai mei. După Mulţescu, mă aştept acum să apară Nicolae Manea, că tot jucăm la Bistriţa. Apoi avem la Ceahlăul, deci probabil va veni şi rîndul lui Enache! Cu Steaua stau liniştit, Reghecampf sigur nu vrea să antreneze aici. Cred că dacă ar veni toţi care s-au vehiculat, vreo 30 de nume, s-ar face treabă bună la Dinamo", a comentat, ironic, Ţălnar.

"Vreau la Dinamo în orice condiţii"
Gheorghe Mulţescu a recunoscut că şi-ar dori să o antreneze pe Dinamo, mai ales că Ionuţ Negoiţă îl vrea din vară la echipă. "La Dinamo îţi doreşti să antrenezi indiferent de situaţie. Cum a fost anul trecut, în tur, nu prea îţi doreai, dar acum s-au reglat lucrurile, este normal să vrei să antrenezi acolo. Cînd locul va fi liber, vom putea discuta, dar acum nu", a zis Mulţescu.

"Nu ne gîndim la cupele europene, ci să cîştigăm meciuri şi să adunăm puncte. Doar cu concentrare putem ajunge în Europa" ( Constantin Anghelache, preşedinte executiv Dinamo)

"Sper să nu mai jucăm la orele astea pentru că murim de cald, a fost o temperatură aproape insuportabilă" (Cornel Ţălnar, antrenor Dinamo)

"Îi felicit pe jucători pentru efortul depus, au făcut un meci foarte bun. Un plus pentru Matei, care este un fotbalist de excepţie" (Cornel Ţălnar, antrenor Dinamo)

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Lovitură în mercato! Dorit de Dinamo, U Cluj și Sepsi, fotbalistul și-a ales noua echipă
Superliga
Lovitură în mercato! Dorit de Dinamo, U Cluj și Sepsi, fotbalistul și-a ales noua echipă
Imagini tari cu Dawa în vacanță » Incredibil unde a ales să se relaxeze! Gestul cu care i-a surprins pe locuitori
Superliga
Imagini tari cu Dawa în vacanță » Incredibil unde a ales să se relaxeze! Gestul cu care i-a surprins pe locuitori
Răsturnare de situație! Transferul #1 al Rapidului este în aer » Ce s-a întâmplat la negocieri: „Putem lua jumătate de milion de euro”
Superliga
Răsturnare de situație! Transferul #1 al Rapidului este în aer » Ce s-a întâmplat la negocieri: „Putem lua jumătate de milion de euro”

Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro

După aproape 4 decenii, Ștefan Iovan vorbește despre momentul ignorat în România: "Îmi pare rău! Știu că așa a fost, dar nu am văzut încă un document oficial”


Comentarii (29)
fosfo1985
fosfo1985  •  29 Aprilie 2013, 15:51
Postat de anthony.p pe 29 Aprilie 2013, 15:24

ca antrenor al stelei,cum se imbraca lacatus?

bai oameni buni, voi nu intelegeti ca eu ii bag pe toti in aceeasi oala? crezi ca daca sunt la steaua le tin partea celor de acolo? gizas. desteptati-va

gymd
gymd  •  29 Aprilie 2013, 15:34

thumbzilla: Deocamdata ala neica nimeni Talnar, pe unde va prins vam rupt fasu in 2, o sa fie un nou reloaded, RegheTOOON ce performante are?? pe cine a antrenat? pe Chiajna :)))))))))))))))))))))))))))) mare echipa

thumbzilla..
thumbzilla..  •  29 Aprilie 2013, 15:27
Postat de soprer.f.c.d pe 29 Aprilie 2013, 15:14

esti bou...n-ai inteles nimic.si-n strainatate antrenorii se imbraca lejer,chiar si la conferinte.asta tine de fiecare individ.sunt zeci si sute de antrenori care se imbracau lejer la conferinte si la meciurile interne.in Europa e altceva.si-n plus,foarte putini antrenori din campionatul nostru au stofa de diplomat',cum vrei tu sa sugerezi,dar esti prost si nu stii cum.nu numai talnar sau trica.nici raggae nu are stofa...aaa,ca e mai tanar?pai copilul lui talnar e cu 10 ani mai mic decat raggae....dar cine a fost raggae?cine a fost ca jucator?cine e ca antrenor?raggae stie sa lege mai mult de 2 cuvinte?ma indoiesc...e la nivelul oierului si atat.

tu-l copmari pe reghe cu neica nimeni ala de talnar?!!unde a jucat talnar?la fc dingo si atat ::)))))))))))) cat despre valoarea lui ca antrenor,e de ajuns sa te uiti la ce joaca fc dingo si te tavalesti de ras ::)))

Vezi toate comentariile (29)
Comentează