Articol de GSP - Publicat miercuri, 12 septembrie 2012 00:00 / Actualizat miercuri, 12 septembrie 2012 13:34
Mijlocaşul hondurian şi-a revenit după accidentare, dar i-a speriat pe antrenori cu cifrele din monitorizare.
Accidentat la coloană în urmă cu trei săptămîni, Edgar Alvarez s-a pus pe picioare şi ar putea evolua vineri, împotriva CFR-ului, de la ora 21:30, liveTEXT pe GSP.RO şi în direct pe DigiSport 1. O mare problemă pentru hondurianul de 32 de ani o reprezintă forma sa fizică. Fără pregătire de vară efectuată în mod organizat, Alvarez nu poate duce un meci întreg la aceeaşi intensitate.
Sîmbătă, mijlocaşul de bandă a evoluat pentru echipa secundă contra Sportului (0-2). A intrat la pauză şi a jucat 45 de minute, remarcîndu-se doar prin tehnică, în rest nu a făcut faza defensivă şi nici nu s-a agitat prea mult în avanposturi. Staff-ul tehnic l-a monitorizat, iar la final parametrii au fost dezastruoşi: Alvarez a avut o distanţă parcursă, într-o repriză, cu "studenţii", de aproximativ 3 kilometri şi o viteză scăzută.
Asta înseamnă extrem de puţin, în condiţiile în care un fotbalist aleargă, în medie, cam 10 kilometri pe meci. "Alvarez are calitate, însă mai are de lucrat din punct de vedere fizic. Treptat, treptat va demonstra că poate fi un jucător util echipei", susţin antrenorii.
3 goluri şi 52 de selecţii are Alvarez pentru echipa naţională a Hondurasului
Citeşte şi: Alvarez, doar o repriză cu Sportul!
ALTE ŞTIRI DESPRE DINAMO:
Matei e noul "Clau-gol"!
Dario Bonetti îşi pune mari speranţe pentru meciul cu CFR în jucătorii veniţi de la echipa naţională de tineret. Cosmin Matei şi Marius Alexe au avut o evoluţie foarte bună în victoria contra Letoniei (4-0), ambii marcînd cîte o dată. Matei a surprins cu o execuţie perfectă, din lovitură liberă de la 20 de metri, în stilul lui Claudiu Niculescu. Mijlocaşul de 20 de ani va fi al doilea executant de lovituri libere din lot, după Cătălin Munteanu.
Issa Ba a plecat pe semnătură
Mijlocaşul Issa Ba a plecat luni în Senegal pentru tratament la genunchi. Senegalezul a fost diagnosticat cu probleme la cartilaj şi la menisc şi doctorii i-au sugerat că intervenţia chirurgicală este cea mai indicată, însă africanul a refuzat, motivînd că o recuperare cu metode tradiţionale în ţara natală este mai potrivită. Înainte de a decola spre Senegal, Issa Ba a dat o declaraţie pe propria răspundere pentru alegerea făcută.
Inbox:
- Dinamoviştii speră să strîngă 20.000 de oameni la derby-ul cu CFR. Pînă ieri, se vînduseră online şi la casele de bilete aproximativ 8.000 de tichete.
- George Ţucudean, care a acuzat dureri din cauza unei pubalgii, se simte mai bine şi ar putea fi pe teren contra CFR-ului.