FOTBAL  »  Superliga  »  RAPID

ANALIZĂ GSP Cristescu de Tărtăşeşti, noul Copos din Giuleşti? » Săptămîna aceasta Rapidul ar urma să iasă din era Copos

Cu ocazia sărbătorii din Giulești, cînd Rapidul a aniversat 90 de ani, Cristescu a oferit zeci de autografe și s-a fotografiat cu o mulțime de ultrași din Grant // Foto: Georgiana Militaru
Cu ocazia sărbătorii din Giulești, cînd Rapidul a aniversat 90 de ani, Cristescu a oferit zeci de autografe și s-a fotografiat cu o mulțime de ultrași din Grant // Foto: Georgiana Militaru

Articol de GSP - Publicat duminica, 30 iunie 2013 00:00 / Actualizat sambata, 29 iunie 2013 22:37

Care sînt avantajele şi dezavantajele noului patron, aşa cum se conturează ele din ce ştim despre actualul finanţator şi din ce am aflat de la maestrul masonic al Lojei Grifin Tărtăşeşti? De ce promite noul proiect şi de ce să se teamă suporterii?

Gazeta Sporturilor a publicat acum două săptămîni un interviu amplu cu Nicolae Cristescu, omul de care se leagă speranţele giuleştenilor de supravieţuire. Fie în Liga a 2-a, unde Rapidul a ajuns în urma situaţiei financiare, fie în primul eşalon, variantă tot mai plauzibilă avînd în vedere haosul sistemului competiţional şi interesele LPF.

Semnarea actelor prin care George Copos renunţă la Rapid s-a amînat. A sporit iritarea suporterilor, a fost pusă la îndoială preluarea clubului de către Cristescu. "Redactăm actele, acum e sigur", a liniştit zilele trecute omul de afaceri care se doreşte a fi noul Copos. Dar în ce eră intră, de fapt, Rapidul?

Cristescu vs Copos
"Tot ce se va întîmpla la club se va face cu ştirea mea" a fost mesajul clar al lui Cristescu. Practic, Rapid se va menţine în categoria cluburilor controlate de un singur conducător. Care sînt însă diferenţele şi asemănările dintre Copos şi Cristescu, oameni, afacerişti şi cunoscători de fotbal?

PLUSURI
- nu are probleme penale cunoscute, în vreme ce Copos e legat de Dosarul Loteria şi Dosarul Transferurilor
- îi lipseşte poate diplomaţia, dar francheţea va cîntări mult în relaţia cu jucătorii şi fanii, după "experienţa Copos"
- e apreciat de liderii galeriei şi de fostele glorii din Giuleşti

MINUSURI
- iubeşte fotbalul şi Rapidul, însă nu stăpîneşte deplin fenomenul şi îi lipseşte experienţa în fotbalul românesc
- vorbeşte despre un plan de management sportiv, dar nu există informaţii despre planul financiar de redresare
- încă nu a convins că are stabilitatea financiară necesară susţinerii Rapidului

De ce promite proiectul
Giuleştiul a fost perceput totdeauna ca un teritoriu aparte, în care foştii jucători ai rivalelor se integrează extrem de greu. Cristescu gîndeşte o structură administrativă 100% giuleşteană, a garantat încrederea în Marian Rada şi staff-ul său, gîndeşte cooptarea lui Pancu şi Iencsi, precum şi a altor legende.

În plus, Cristescu promite un Rapid construit pe fotbalişti tineri, perspectivă care se poate dovedi eficientă în Liga a 2-a, cu atît mai mult cu cît se preconizează o serie destul de accesibilă pentru echipă în sezonul viitor al eşalonului secund.

Deşi exclude alăturarea masoneriei de club, Cristescu se bucură de relaţii şi influenţă prin prisma poziţiei sale în această organizaţie, context din care poate beneficia şi Rapidul, cel puţin în plan financiar. În plus, noul patron vorbeşte de o serie de alţi investitori care i se vor alătura după semnarea actelor.

Semnele de întrebare
Cristescu a uimit prin cîteva declaraţii categorice, al căror efect concret, transpus în viitorul clubului, nu pare a fi tocmai de bun augur. "Vom marşa pe fotbalişti români, stranierii se integrează greu în Giuleşti, am văzut şi cu brazilienii cum e", afirmă omul de afaceri. Completează: "Dacă nu e acceptat de galerie, nici un jucător nu vine la Rapid".

În plus, Cristescu l-a considerat pe Herea un jucător la finalul carierei, deşi mijlocaşul are doar 28 de ani! Din dorinţa de a implica efectiv suporterii în viaţa clubului şi a asigura o atmosferă liniştită, Cristescu poate pune în pericol performanţele echipei, dacă ne ghidăm după aceste idei.

"Vreau să uit tot, inclusiv ce-a fost frumos, pentru că au fost şi lucruri frumoase la Rapid. În ceea ce ne priveşte, noi am dat totul, le-am pus la dispoziţie toate actele, de acum depinde numai de ei" (George Copos)

"Avocaţii încă lucrează la redactarea actelor. Nu s-a schimbat nimic faţă de marţi seara, actele încă se redactează. Cel mai probabil săptămîna asta semnăm" (Nicolae Cristescu)

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Lovitură în mercato! Dorit de Dinamo, U Cluj și Sepsi, fotbalistul și-a ales noua echipă
Superliga
Lovitură în mercato! Dorit de Dinamo, U Cluj și Sepsi, fotbalistul și-a ales noua echipă
Imagini tari cu Dawa în vacanță » Incredibil unde a ales să se relaxeze! Gestul cu care i-a surprins pe locuitori
Superliga
Imagini tari cu Dawa în vacanță » Incredibil unde a ales să se relaxeze! Gestul cu care i-a surprins pe locuitori
Răsturnare de situație! Transferul #1 al Rapidului este în aer » Ce s-a întâmplat la negocieri: „Putem lua jumătate de milion de euro”
Superliga
Răsturnare de situație! Transferul #1 al Rapidului este în aer » Ce s-a întâmplat la negocieri: „Putem lua jumătate de milion de euro”

Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro

După aproape 4 decenii, Ștefan Iovan vorbește despre momentul ignorat în România: "Îmi pare rău! Știu că așa a fost, dar nu am văzut încă un document oficial”


Comentarii (16)
dehasdeu
dehasdeu  •  01 Iulie 2013, 08:47

Eu doua probleme am cu acest viitor fost patron: 1) De ce da autografe? Este vreo celebritate? 2) De ce implica galeria in conducerea clubului? Daca tot vrea sa implice fanii Rapidului sa ne vanda actiuni!

bestboys
bestboys  •  30 Iunie 2013, 14:32

din amanare in amanare . . .

dreamer123
dreamer123  •  30 Iunie 2013, 13:55

telenovela continua :)

Vezi toate comentariile (16)
Comentează