FOTBAL  »  Superliga  »  FCSB

ANALIZĂ GSP Planic, ultima anomalie a lui Becali » Când se întâmplă asta FCSB are ZERO performanțe

Articol de - Publicat luni, 03 septembrie 2018 14:54

Gigi Becali continuă să schimbe căpitanii la FCSB ca pe șosete, iar banderola purtată în trecut de legende ale fotbalului românesc își pierde treptat din valoare.

Cu Botoșani, FCSB a intrat pe teren cu al cincilea căpitan al sezonului. Asta deși au disputat numai 13 partide în toate competițiile. Noua alegere a patronului este Bogdan Planic, care devine astfel cel de-al doilea căpitan străin din istoria ”roș-albaștrilor” după Fernando Varela. Stoperul sârb de 26 de ani primește banderola la un an de la transferul la FCSB.

40 de căpitani
a avut FCSB în 15 ani cu Gigi Becali patron

Performanță doar cu lideri stabili

Planic este cel de-al 40-lea căpitan în ”era Becali” la FCSB, începută pe 24 ianuarie 2003, una care a beneficiat de numai doi lideri stabili. Și nu pare a fi o coincidență că echipa a avut cele mai mari perfomanțe tocmai în acele perioade.

Mirel Rădoi a fost primul căpitan cu Becali patron și a condus-o pe Steaua din teren până în 2008. În acești cinci ani a strâns 171 de meciuri cu banderolă, două titluri de campion, două Supercupe, trei prezențe în grupele UCL și o semifinală de Cupa UEFA.

Alexandru Bourceanu este al doilea în topul căpitanilor lui Becali. Mijlocașul este singurul lider impus de patron care a și avut succes. Mijlocașul adus în 2011 de la Timișoara a primit banderola după numai 10 meciuri în tricoul FCSB! Au urmat însă 112 în care a condus echipa spre două titluri, o Supercupă, grupele Champions League, două primăveri în Europa League și o victorie istorică în fața lui Chelsea, 1-0 pe Național Arena, deținătoarea Champions League în acel moment.

8 căpitani într-un sezon

După ce Bourceanu a fost vândut la Trabzonspor, FCSB a avut un singur lider constant de-a lungul unui sezon, Fernando Varela. Apoi a început haosul, iar echipa a avut 8 căpitani diferiți în sezonul 2016/2017, cei mai mulți într-un singur an competițional în ”era Becali”! Asta pentru că patronul a început să îi numească în funcție de propriile interese. Pentru că, în viziunea patronului, strategia transferurilor de căpitani pe care o are mai nou FCSB ar trebui să fie valabilă și pentru export.

Pintilii, umilit de Becali

La începutul lui 2014, Pintilii a preluat banderola ”roș-albaștrilor”, însă a părăsit echipa după numai șase luni, fiind vândut la Al Hilal. S-a întors după un an și jumătate, însă abia după plecarea lui Varela a preluat banderola. Până în februarie 2017, când Becali a decis să îl schimbe cu Denis Alibec. De atunci, Pintilii a mai purtat banderola doar în 7 meciuri și refuză să preia postul oficial.

Mijlocașul de 33 de ani e încă supărat pentru modul în care a fost tratat atunci și i-a spus pas lui Becali și înainte de meciul cu FC Botoșani când a purtat o discuție cu patronul echipei. Când a fost înlocuit cu Alibec, Pintilii a luat cuvântul în vestiar și le-a vorbit colegilor și antrenorului Laurențiu Reghecampf: ”Sunt mândru că joc la Steaua, dar nu mai vreau să fiu niciodată căpitan! Voi m-ați ales și vă mulțumesc, dar eu nu vreau să mai port banderola de căpitan! Este decizia mea și vă rog să o respectați". Aceeași reacție a avut-o și în dialogul de săptămâna trecută cu Gigi Becali.

"Eu am spus-o şi o voi spune cu tărie, singurul lider pe care îl are Steaua e Pintilii. Punct. Mai departe, că Florin Tănase e un jucător de viitor, că are calităţi, nu neagă nimeni. Pintilii e un jucător foarte cerebral. În timpul meciului când vorbeşte cu colegii săi sau chiar şi la interviurile de la final. Din punctul meu de vedere, e singurul care merită să fie căpitan”
Mirel Rădoi

Anomaliile banderolei în ”era Becali”

Planic nu e prima alegere ciudată pe care Becali o face în alegerea căpitanului. Pentru că patronul nu respectă criteriile obișnuite ale postului, voce puternică în vestiar și pe teren sau vechimea la echipă, la FCSB au purtat banderola jucători ca Tibi Bălan, Lucian Sânmărtean, Vlad Achim, Paul Pârvulescu sau Dennis Man. Iar jucători ca Florin Tănase și Alibec au fost căpitani în peste 20 de meciuri.

Căpitanii la echipele de top de afară

  • Real Madrid: Sergio Ramos (13 ani la echipă)
  • Barcelona: Lionel Messi (17 ani la echipă)
  • Manchester City: Vincent Kompany (10 ani la echipă)
  • Juventus: Giorgio Chiellini (13 ani la echipă)
  • Bayern Munchen: Manuel Neuer (9 ani la echipă)
  • Manchester United: Antonio Valencia (9 ani la echipă)
  • PSG: Thiago Silva (6 ani la echipă)

Topul căpitanilor FCSB cu becali patron

1. Mirel Rădoi 171 de meciuri
2. Alex Bourceanu 112
3. Cristi Tănase 57
4. Sorin Ghionea 43
5. Fernando Varela 41
6. Mihai Pintilii 38
7. Florin Tănase 32
8. Ciprian Tătărușanu 30
9. Nicolae Dică 29
10. Sorin Paraschiv 27

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Ruptură totală la Rapid înaintea derby-ului cu Dinamo » Marius Șumudică a sărit să bată un oficial al clubului
Superliga
Ruptură totală la Rapid înaintea derby-ului cu Dinamo » Marius Șumudică a sărit să bată un oficial al clubului
Chestionat de reporterii GSP, celebrul Patrick Vieira a rezumat la un singur cuvânt primul dialog avut cu Dan Șucu
Campionate
Chestionat de reporterii GSP, celebrul Patrick Vieira a rezumat la un singur cuvânt primul dialog avut cu Dan Șucu
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu
Campionate
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (20)
ucv1948
ucv1948  •  03 Septembrie 2018, 18:05

Tine-o tot asa nea gigi. Iti pui piedica singur . :)))))

gicab
gicab  •  03 Septembrie 2018, 17:37
Postat de daviddraiman pe 03 Septembrie 2018, 16:21

rusescu este caporal de schimb , iar bizonul maestru bucatar

In cazul asta e maistru bucătar... maestru e la master chef

utraian
utraian  •  03 Septembrie 2018, 17:13

Singurele miscari in front au fost joia trecuta cand radea tot prostul de eliminare la o greseala stupida a unui copil. In weekend booom 0-3 si locul 8 , de unde atata chef de caterinci ieftine?

Vezi toate comentariile (20)
Comentează