FOTBAL  »  Superliga  »  CFR CLUJ

Anca: "CFR are cel mai bun lot din Liga I! Străinii fac parte din politica echipei, care dă rezultate"

Articol de GSP - Publicat sambata, 12 noiembrie 2011 00:00 / Actualizat sambata, 12 noiembrie 2011 17:09

Fostul atacant al celor de la CFR Cluj, Adrian Anca, actualmente antrenorul liderului din Seria a V-a a ligii a treia, Bihorul Beiuş, a comentat evoluţia din acest sezon a formaţiei cu care a promovat în prima ligă

"Mai au nevoie de timp. Se vede că le lipseşte omogenitatea, nu s-au creat încă automatismele. Ca lot, am văzut CFR-ul şi în meciul cu Dinamo, dar şi în alte partide, sper să îi văd şi cu U Cluj, au cel mai valoros lot, fără să fiu subiectiv. Dacă vor păstra acest lot şi la anul, au mari şanse să tranşeze campionatul. Anul ăsta e greu, s-a desprins şi Dinamo, sunt echipe mai bine închegate şi omogene, cum ar fi "cîinii" sau Rapid.

Nu e o tragedie dacă nu vor lua titlul, dar la anul, dacă nu pleacă mulţi din actualul lot, au prima şansă la campionat. Într-adevăr, sunt destui străini la echipă. Eu am fost acolo cînd au fost vreo patru sîrbi, apoi i-am primit şi pe portughezi, dar asta e politica clubului şi dă rezultate. Poate e frustrant pentru juniorii români, care nu au şansa de a evolua, dar dacă au avut succes cu străini, luînd şase trofee, au dreptate în a menţine această strategie.

Îmi pare bine că s-a refăcut echipa secundă, dar nu sunt de acord ca jucătorii de la prima echipă să fie trimişi acolo. Cei de la CFR II au pierdut în meciul cu Gloria II Bistriţa, avînd şapte jucători de la prima echipă. Eu aş face echipa secundă ca una specială pentru creşterea juniorilor", a afirmat Anca.

Duel cu fostul antrenor!

Anca îl va întîlni pe fostul său antrenor de la CFR, Aurel Şunda, în confruntarea Bihorul Beiuş - FC Hunedoara. "Am avut o colaborare foarte bună cu domnul Şunda, am fost mereu golgheterul echipei cu el antrenor, am obţinut şi acea promovare în prima ligă. Pot spune că în jurul meu făcea echipa, îl respect enorm, dar asta nu îl va scăpa de o înfrîngere în ultima etapă, fiindcă, bineînţeles, elevul îşi învinge mereu profesorul!", a spus fostul atacant.

Acesta i-a făcut un portet formaţiei sale: "Obiectivul nostru, trasat de conducere, este clasarea între locurile unu şi cinci. Anul trecut, am avut o situaţie foartă proastă, era să retrogradăm, dar anul acesta suntem la promovare. Probabil nu o să reuşim acest lucru, deoarece nu avem parte de o susţinere financiară prea bună, există doar un om de afaceri, care se va retrage, din cîte se pare, în iarnă, şi primăria.

Condiţiile sunt foarte bune, terenul e OK, baza sportivă la fel. Infrastructura este în regulă, iar echipa este tînără, are o medie de 22 de ani. Noi avem un buget de 5-6 miliarde, iar primarul a afirmat că nu poate ţine echipa în B. Am cîţiva jucători care au evoluat în B, cum ar fi Dan Mureşan (fost la Şimleul Silvaniei), cîţiva de la Luceafărul Oradea şi un puşti de 17 ani, foarte bun, îi prevăd un viitor mare."

Citește și:
Cauza accidentului rutier în care au murit fanii lui PAOK » Mărturia șocantă a unui supraviețuitor
Campionate
Cauza accidentului rutier în care au murit fanii lui PAOK » Mărturia șocantă a unui supraviețuitor
Americanii au reacționat după lansarea noului Duster: „Arată ca o Dacia pentru oamenii bogați”
Noutati auto
Americanii au reacționat după lansarea noului Duster: „Arată ca o Dacia pentru oamenii bogați”
Real Madrid a sunat pentru Chivu!
Stranieri
Real Madrid a sunat pentru Chivu!
Fotomodelul a reapărut la meciul lui Zverev, la 3 săptămâni de când germanul nega vehement acuzațiile de infidelitate
Tenis
Fotomodelul a reapărut la meciul lui Zverev, la 3 săptămâni de când germanul nega vehement acuzațiile de infidelitate
EXCLUSIV FOTO Sora mai mare a lui George Becali, Domnica Geambazi, intră pe piața imobiliară
Profit.ro
EXCLUSIV FOTO Sora mai mare a lui George Becali, Domnica Geambazi, intră pe piața imobiliară
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Miza programului n-a fost ascensiunea, ci moartea” » De ce escaladarea live a unui zgârie-nori de către Alex Honnold a fost greșită: „Clădirea nu e munte, e o vânătoare de clickuri vopsită drept căutare interioară”

„Părul fetei arde vâlvătăi... Zbor final! Stop!” » GSP publică o serie specială, la 50 de ani de la perfecțiunea olimpică a gimnasticii: „Nadia, 10 la Montreal”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează