FOTBAL  »  Superliga  »  

Andone este singurul antrenor care a realizat eventul cu două echipe diferite

Articol de GSP - Publicat duminica, 11 mai 2008 00:00

Tehnicianul Ioan Andone este singurul antrenor român care a reuşit să realizeze eventul cu două echipe diferite, Dinamo (în sezonul 2003/2004) şi CFR Cluj (2007/2008).

Echipele Ripensia Timişoara, ITA Arad, CCA (Steaua), Dinamo, Universitatea Craiova şi CFR Cluj au reuşit să cucerească în acelaşi an Cupa României şi să termine pe primul loc şi în campionat.

CCA (Steaua) este echipa care a reuşit de cele mai multe ori această performanţă, de opt ori, pe locul doi se situează formaţia Dinamo, cu şase asemenea performanţe, pe poziţia a treia Universitatea Craiova, de două ori, grupările Ripensia Timişoara, ITA Arad şi CFR Cluj reuşind să realizeze eventul câte o dată.

Ripensia Timişoara a fost prima echipă care a reuşit să câştige şi Cupa României şi campionatul în sezonul 1935/1936, sub conducerea antrenorului Eugen Konrad. În sezonul 1947/1948, aceeaşi performanţă a reuşit-o echipa ITA Arad, avându-l ca antrenor pe Petre Steinbach.

În sezoanele 1951 şi 1952, CCA, sub conducerea antrenorului Gheorghe Popescu a realizat eventul, Steaua mai reuşind această performanţă în sezoanele 1975/1976 (antrenori Constantin Teaşcă în tur şi Emeric Ienei în retur), 1984/1985 (antrenor Florin Halagian în tur şi Emeric Ienei şi Anghel Iordănescu în retur), 1986/1987 (antrenori Emeric Ienei şi Anghel Iordănescu), 1988/1989 (antrenori Anghel Iordănescu şi Dumitru Dumitriu), 1995/1996 şi 1996/1997 (antrenori Dumitru Dumitriu şi Mihai Stoichiţă).

Dinamo Bucureşti a cucerit ambele trofee importante ale României în sezoanele 1963/1964 (antrenori Traian Ionescu şi Dumitru Niculae-Nicuşor), 1981/1982 (antrenori Valentin Stănescu şi Dumitru Niculae-Nicuşor), 1983/1984 (antrenori Dumitru Niculae-Nicuşor şi Cornel Dinu), 1989/1990 (antrenori Mircea Lucescu şi Florin Cheran), 1999/2000 (antrenor Cornel Dinu), 2003/2004 (antrenor Ioan Andone).

Formaţia din provincie care a realizat de cele mai multe ori eventul, Universitatea Craiova, a reuşit această performanţă în sezoanele 1980/1981 (antrenor Ion Oblemenco) şi 1990/1991 (antrenor Sorin Cârţu).

CFR Cluj, ultima echipă care a reuşit această performanţă, în sezonul 2007/2008, l-a avut ca antrenor pe Ioan Andone.

sursa Mediafax

Tehnicianul Ioan Andone este singurul antrenor român care a reuşit să realizeze eventul cu două echipe diferite, Dinamo (în sezonul 2003/2004) şi CFR Cluj (2007/2008).

Echipele Ripensia Timişoara, ITA Arad, CCA ( Steaua), Dinamo, Universitatea Craiova şi CFR Cluj au reuşit să cucerească în acelaşi an Cupa României şi să termine pe primul loc şi în campionat.

CCA (Steaua) este echipa care a reuşit de cele mai multe ori această performanţă, de opt ori, pe locul doi se situează formaţia Dinamo, cu şase asemenea performanţe, pe poziţia a treia Universitatea Craiova, de două ori, grupările Ripensia Timişoara, ITA Arad şi CFR Cluj reuşind să realizeze eventul câte o dată.

Ripensia Timişoara a fost prima echipă care a reuşit să câştige şi Cupa României şi campionatul în sezonul 1935/1936, sub conducerea antrenorului Eugen Konrad. În sezonul 1947/1948, aceeaşi performanţă a reuşit-o echipa ITA Arad, avându-l ca antrenor pe Petre Steinbach.

În sezoanele 1951 şi 1952, CCA, sub conducerea antrenorului Gheorghe Popescu a realizat eventul, Steaua mai reuşind această performanţă în sezoanele 1975/1976 (antrenori Constantin Teaşcă în tur şi Emeric Ienei în retur), 1984/1985 (antrenor Florin Halagian în tur şi Emeric Ienei şi Anghel Iordănescu în retur), 1986/1987 (antrenori Emeric Ienei şi Anghel Iordănescu), 1988/1989 (antrenori Anghel Iordănescu şi Dumitru Dumitriu), 1995/1996 şi 1996/1997 (antrenori Dumitru Dumitriu şi Mihai Stoichiţă).

Dinamo Bucureşti a cucerit ambele trofee importante ale României în sezoanele 1963/1964 (antrenori Traian Ionescu şi Dumitru Niculae-Nicuşor), 1981/1982 (antrenori Valentin Stănescu şi Dumitru Niculae-Nicuşor), 1983/1984 (antrenori Dumitru Niculae-Nicuşor şi Cornel Dinu), 1989/1990 (antrenori Mircea Lucescu şi Florin Cheran), 1999/2000 (antrenor Cornel Dinu), 2003/2004 (antrenor Ioan Andone).

Formaţia din provincie care a realizat de cele mai multe ori eventul, Universitatea Craiova, a reuşit această performanţă în sezoanele 1980/1981 (antrenor Ion Oblemenco) şi 1990/1991 (antrenor Sorin Cârţu).

CFR Cluj, ultima echipă care a reuşit această performanţă, în sezonul 2007/2008, l-a avut ca antrenor pe Ioan Andone.

sursa Mediafax

Citește și:
Surse autorizate de la Universitar: „Situația lui Mircea Lucescu este gravă” » Doctorii, sceptici că mai poate sta pe bancă
Nationala

„Se căsătorește cu Francesca, face două nunți!” » Adrian Mititelu, detalii despre evenimentul anului în Bănie
Diverse

Studiu șocant citat de Guardian: „Aceste alimente sunt atât de nocive încât ar trebui tratate mai degrabă ca țigările, nu ca hrană!”
Fitness

Andrei Vlad și-a găsit echipă: „Vine la vizita medicală”
Campionate
Andrei Vlad și-a găsit echipă: „Vine la vizita medicală”
AI-ul Grok nu mai dezbracă decât bărbați
Profit.ro
AI-ul Grok nu mai dezbracă decât bărbați
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Matei Popa la raport: iată ce nu a făcut nici măcar o dată noul portar de la FCSB!

Studiu șocant citat de Guardian: „Aceste alimente sunt atât de nocive încât ar trebui tratate mai degrabă ca țigările, nu ca hrană!”

Comentarii (13)
 •  11 Mai 2008, 23:04

am scris muuiesan!

 •  11 Mai 2008, 23:03

scuze cu dinamo a reusit borcica cu cfr muiesan unde este andone?

 •  11 Mai 2008, 23:02

cu dinamo a reusit borcica ca cfr a reusit miesan unde este andone?

Vezi toate comentariile (13)
Comentează