Articol de Adrian Jitea - Publicat joi, 09 noiembrie 2023 18:15 / Actualizat joi, 09 noiembrie 2023 21:45
Andrea Mandorlini (63 de ani), antrenorul lui CFR Cluj, admite că a fost băgat în ședință de președintele Cristian Balaj (52 de ani).
Eșecul suferit cu Hermannstadt, scor 0-1, a zdruncinat lucrurile în Gruia. CFR Cluj a ratat șansa de a încheia turul sezonului regular pe prima poziție, iar maniera de joc a nemulțumit pe toată lumea.
Antrenorul Andrea Mandorlini a recunoscut că a purtat o discuție cu președintele Cristi Balaj.
VIDEO. Andrea Mandorlini, băgat în ședință la CFR Cluj
„Am vorbit cu preşedintele clubului. E absolut normal că nu putem fi fericiţi, nimeni din club nu este fericit, dar trebuie să ţinem cont de situaţia în care ne aflăm. Am schimbat mulţi jucători, chiar s-a coborât bugetul.
Chiar şi în aceste condiţii am avut multe ocazii de a fi în fruntea clasamentului. În acest moment nu suntem mulţumiţi, asta este clar. Deşi campionatul nu se termină astăzi, primul loc îţi dă entuziasm. Acum suntem mai degrabă supăraţi decât entuziaşti, dar totul depinde de noi.
Nu am primit un ultimatum. Eu nu am vorbit cu patronul, am vorbit cu preşedintele. Cred că ar trebui să-i întrebaţi pe ei. Eu sunt aici şi îmi fac treaba cât pot de bine. E absolut normal ca nici ei să nu fie fericiţi, pentru că toţi ne doream să fim pe primul loc. Însă campionatul este lung", a declarat Andrea Mandorlini într-o conferință de presă.
Personal am fost foarte supărat după meciul cu Hermannstadt, dar campionatul nu se termină în luna noiembrie. Am avut şi alte ocazii să fim pe primul loc şi nu am făcut-o. Nu sunt doar eu supărat, ci şi jucătorii, suporterii, toată lumea, dar acum avem un alt meci, apoi urmează o pauză. Trebuie să uităm meciul trecut
- Andrea Mandorlini, antrenor CFR Cluj
Citește și alte știri din Superliga:
Poli Iași nu se mulțumește doar cu un egal cu CFR Cluj: „Trebuie să fim luați în seamă de oricine”