Articol de Eduard Apostol, Romeo Ene - Publicat joi, 08 februarie 2024 13:11 / Actualizat joi, 08 februarie 2024 15:03
Andreas Calcan (29 de ani) a dat-o în judecată pe U Cluj la Comisii și a solicitat banii până la finalul contractului, după ce a fost pus pe liber de echipa lui Ioan Ovidiu Sabău.
El a bifat doar 72 de minute în acest sezon pentru clujeni și a venit de la retrogradata FC Argeș. Deși se anunța un transfer important pentru U Cluj, Calcan nu a impresionat și a plecat de la echipa de pe locul 8 din Superliga.
Andreas Calcan negociază cu două echipe după plecarea de la U Cluj
Conform informațiilor GSP, Calcan a câștigat în prima instanță suma de 35.000 de euro din partea „sepcilor roșii”. În aceste condiții, jucătorul a semnat un acord în care a primit aproximativ jumătate din sumă, iar litigiul a fost închis.
U Cluj mai are de rezolvat rezilierea cu Dragoș Tescan (24 de ani). A existat un interes din partea Gloriei Buzău, locul 5 din liga a doua, care și-a stabilit ca obiectiv promovarea în acest sezon.
Mijlocașul este dorit de Dorinel Munteanu la Oțelul Galați, dar și de o echipă din Grecia, anunță Fanatik. Calcan s-a remarcat negativ în returul barajului de promovare/retrogradare cu Dinamo. El a fost eliminat în repriza secundă, iar echipa sa a retrogradat în liga a doua.
Deși a prins un transfer la o echipă din Superliga, Calcan nu s-a impus, iar acum țintește către o nouă provocare. El a jucat ultimul meci pentru „șepcile roșii” pe 3 septembrie 2023 în meciul cu Poli Iași, pierdut de clujeni, scor 0-2.
De atunci, Sabău nu s-a mai bazat pe serviciile sale și l-a pus pe liber.
Andreias Calcan și-a făcut junioratul la Universitatea Cluj, pentru care a jucat între 2012 şi 2016, înainte de a pleca la Willem Tilburg. El a mai trecut, printre altele, pe la Dordrecht, Viitorul, Ujpest, Poli Iași și FC Argeș, înainte de a reveni pe „Cluj Arena”, vara trecută.
În carieră, Calcan a câştigat o Cupă a României, în 2019, şi o Supercupă, în 2020, ambele cu Farul Constanţa.
Ioan Ovidiu Sabău, dezamăgit de Ianis Stoica
Altfel, Ioan Ovidiu Sabău, antrenorul Universității Cluj, și-a exprimat nemulțumirea față de felul în care a ales Ianis Stoica (21 de ani) să se despartă de echipa pregătită de fostul mare internațional român.
„Se pun niște clauze, te pui de acord, semnezi niște înțelegeri și trebuie să le respecți. Tot ce s-a întâmplat cu Ianis nu mi se pare normal. Eu aveam un junior titular și a trebuit să găsesc alte variante. Nu mi s-a părut firesc și normal.
Acest club i-a dat tot ce avea el nevoie. Încredere, l-am pregătit, el a crescut foarte mult, a devenit un jucător important. Să nu uităm evoluțiile lui foarte modeste, faptul că a fost foarte mult contestat, iar după momentul în care am preluat eu, acest jucător a crescut foarte mult. Nu datorită mie, datorită grupului”, a declarat Ioan Ovidiu Sabău, la conferința de presă premergătoare deplasării programate vineri, de la 20:00, împotriva Universității Craiova.