Articol de Dan Udrea, Remus Răureanu - Publicat vineri, 27 mai 2022 09:25 / Actualizat vineri, 27 mai 2022 09:34
CFR Cluj acceptă să se despartă de Andrei Burcă (29 de ani) dacă vreun club va fi dispus să plătească un milion și jumătate de euro. Agenții încearcă să-i găsească o echipă în zona arabă.
Campioana l-ar putea pierde pe cel mai bun fundaș central înainte să pornească în preliminariile Champions League. Stoperul internațional a fost astă-iarnă aproape de un transfer în Asia și interesul pentru el din zona arabă a redevenit actual.
Apărătorul ajuns la 29 de ani a sperat să plece la începutul acestui an, agrease mutarea, dar a suferit o accidentare tocmai când urma să plece pentru a parcurge vizita medicală.
Transferul a picat și ratarea l-a făcut pe Burcă să fie resemnat cu situația. „Nu mai sunt disperat să plec. Dacă va fi să rămân la CFR voi lupta ca să ne descurcăm mai bine în cupele europene, fiindcă după sezonul trecut am rămas datori”, a comentat Andrei după ce el și colegii lui au sărbătorit câștigarea campionatului.
Andrei Burcă era gata să se lase
Clubul e de acord să-i permită un transfer acum, cu condiția ca formația interesată de jucător să achite 1,5 milioane de euro într-o singură tranșă. Pentru Burcă, aceasta ar putea fi ultima ocazie să prindă o mutare într-un campionat mai bogat. El joacă doar de trei ani la un nivel foarte bun, de când a ajuns la CFR, așa că nu a apucat să câștige bani foarte mulți încât să-și asigure tot viitorul.
Înainte să vină la Cluj mai prinsese trei sezoane în prima ligă la FC Botoșani. Până să apară în „A”, Andrei se gândise să-și schimbe meseria:
„Eram la Bacău, în liga a doua, și se făcuseră 10 luni în care nu câștigasem vreun ban. Atunci a fost un moment în care am luat în calcul să mă axez pe școală, pe studii și să fac altceva decât să mai joc fotbal. Mă întrețineau părinții”.
30 de meciuria bifat Burcă în acest sezon din Liga 1. El a ratat pregătirea din vara anului trecut din cauza unei accidentări, apoi a redevenit titular când a încheiat recuperarea
9 selecțiiare Andrei în prima reprezentativă. El a fost convocat de Edi Iordănescu și pentru meciurile de Liga Națiunilor din iunie
Citește și alte știri despre Liga 1:
Strică bișnițarii sold-out-ul? Atmosfera de la Dinamo - U Cluj, pusă în pericol
EXCLUSIV Daniel Pancu nu e impresionat de venirea lui Șucu: „1% șanse să câștige campionatul”