Articol de Eduard Apostol, Andrei Furnigă (video) - Publicat duminica, 24 noiembrie 2024 20:09 / Actualizat duminica, 24 noiembrie 2024 20:41
Andrei Nicolescu a declarat în exclusivitate pentru GSP că nu există probleme cu kosovarul lui Dinamo, Astrit Selmani, în urma scandalului de la meciul dintre România și Kosovo, abandonat de oaspeți.
România a avut câștig de cauză din partea UEFA, astfel că „tricolorii” au câștigat cu scorul de 3-0 la „masa verde”.
VIDEO. Andrei Nicolescu a declarat că nu există probleme cu Astrit Selmani: „N-a avut nimic de comentat”
„Astrit este un tip foarte echilibrat, pozitiv. N-a avut nimic de comentat (n.r. despre meciul dintre România și Kosovo), nici noi n-am avut nimic de comentat pe subiectul ăsta.
El este unul dintre liderii din vestiar, nu are nimic cu ce s-a întâmplat pe teren acolo. El aduce o energie pozitivă în vestiar”, a declarat Andrei Nicolescu în exclusivitate pentru GSP.
Andrei Nicolescu vrea ca Dinamo să prindă play-off-ul: „Trebuie să fim cea mai bună versiune”
Astăzi, de la ora 20:45, Dinamo are un duel de play-off la Ploiești.
„Am copilărit aici (n.r. în Ploiești), dar nu are nicio însemnătate fotbalistică. Ne dorim să creștem de la meci la meci, să avem un joc din ce în ce mai puternic. Suntem în bătălia pentru play-off, e foarte strâns, sunt multe echipe acolo.
Suntem în zona în care ne-am propus. E greu, e o luptă, dar nu putem să ajungem în play-off doar așa, că ne dorim. Atmosfera la echipă e bună, e o energie bună, construim corect.
Sunt multe echipe cu pretenții, suntem și noi acolo, trebuie să fim în cea mai bună versiune și formă ca să ajungem în play-off.
Sunt mai mulți jucători cu care negociem acum, clubul își face niște calcule. Cu toată lumea e bine. Ar fi extraordinar ca 2025 să fie o continuare a anului ăsta. Decembrie anul trecut ne-a prins într-un moment foarte prost, am suferit mult în 2024, dar datorită muncii, pasiunii, a oamenilor potriviți, 2024 a arătat mai bine”, a adăugat Andrei Nicolescu.
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”