Articol de GSP - Publicat luni, 06 iulie 2020 08:18 / Actualizat luni, 06 iulie 2020 08:57
Anghel Iordănescu (70 de ani) crede că Gigi Becali a renunțat la performanță în momentul în care a început să se bage peste antrenorii de la FCSB.
Anghel Iordănescu, fost selecționer al României și antrenor la Steaua, admite că a negociat cu Gigi Becali o eventuală venire la FCSB. Lucrurile nu s-au concretizat.
Iordănescu: „Multe echipe supraviețuiesc datorită lui Becali”
„Au fost discuții directe în câteva rânduri cu Gigi Becali, la FCSB. Dar în momentul de față sunt bine așa cum sunt. Ce rost mai are să discutăm? E un subiect încheiat, nu mai are niciun sens. Gigi e greu de schimbat! Eu cred că, în momentul de față, Gigi Becali își dorește să rămână așa cum este el… să rămână nu numai patron, omul care decide, cel mai important om din club.
Dar trebuie să remarcăm și faptul că Gigi Becali a investit cu adevărat la FCSB și indirect în fotbalul românesc. Dacă nu era el, convingerea mea e că fotbalul suferea și mai mult. Multe echipe supraviețuiesc și datorită lui Gigi Becali”, a declarat Anghel Iordănescu la Realitatea Sportivă.
Lăsând la o parte latura sportivă… și aici e o critică pe care i-o aduc… cred că el se mulțumește și satisfacția lui numărul 1 este de a fi omul care decide. Nu-l mai interesează performanța. Cred că greșește că nu-i lasă pe cei pe care îi angajează să ia deciziile, oamenii de fotbal
- Anghel Iordănescu
VIDEO. FCSB și Dinamo se întâlnesc în returul semifinalei Cupei României
Citește și alte știri despre FCSB:
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”