Articol de Eduard Apostol, Alexandru Tomuțiu, Romeo Ene - Publicat luni, 14 octombrie 2024 16:23 / Actualizat marti, 15 octombrie 2024 00:49
Fundașul stânga Antonio Luna (33 de ani) este oficial noul fotbalist al celor de la Dinamo.
Cei de la Dinamo se aflau în căutarea unui fundaș stânga care să îl dubleze pe Raul Opruț, după ce Costin Amzăr a fost cedat sub formă de împrumut la Al Nasr, în Emiratele Arabe Unite.
UPDATE. 16:15 Dinamo l-a prezentat pe Antonio Luna
Antonio Luna a făcut vizita medicală luni, 14 octombrie, iar clubul din „Ștefan cel Mare” l-a prezentat pe aplicație Dinamo 1948. Anunțul urmează să vină în scurt timp și pe pagina oficială a clubului. Chiar dacă Luna n-a mai jucat de pe 27 aprilie, fanii dinamoviștii întreabă în secțiunea de comentarii dacă acest va fi în lot la meciul cu FCSB, de duminica viitoare.
„Bine ai venit, Antonio Luna!
Clubul Dinamo 1948 București anunță oficial, prin intermediul aplicației oficiale, semnarea fundașului stânga Antonio Luna. Născut în 1991, în Son Servera, Spania, Antonio a fost format fotbalistic la Sevilla, ulterior bifând minute la echipe precum UD Almeria, RCD Mallorca, Aston Villa, Levante, Girona.
Ultima dată la Volos NFC, în prima divizie a Greciei, Antonio a marcat 5 goluri în 28 de partide. Antonio Luna va îmbrăca tricoul alb-roșu pentru restul sezonului curent, cu posibilitatea de prelungire pe încă un an. Mult succes, Antonio! - comunicat Dinamo București”, au scris dinamoviștii.
Știrea inițială
Antonio Luna a făcut vizita medicală și semnează cu Dinamo
Așa cum Gazeta anunțase duminică, 13 octombrie, Antonio Luna a făcut luni vizita medicală și, dacă totul este în regulă, va semna contractul și va fi prezentat oficial de Dinamo în cel mai scurt timp. Despre acest subiect au scris și cei de la sportpesurse.ro.
Acesta nu este pus la punct cu pregătirea fizică pentru a putea juca în meciul Dinamo - FCSB, care este programat duminică, 20 octombrie, de la 21:00.
Luna semnează cu Dinamo din postura de jucător liber de contract, după ce se despărțise de Volos în luna iulie. În Grecia, ibericul a purtat banderola de căpitan.
Antonio Luna a jucat 125 de partide în La Liga
Apărătorul a evoluat cel mai mult în prima ligă din Spania, în care a adunat 125 de meciuri, două goluri și 13 pase decisive. De-a lungul carierei, a îmbrăcat tricoul celor de la Eibar, Levante, Sevilla, Rayo Vallecano, Girona, Aston Villa, Almeria, Cartagena, Mallorca, Spezia și Hellas Verona.
Pentru Sevilla, cel mai sonor club din cariera lui, a jucat 29 de partide, în care a bifat două goluri și o pasă decisivă.
A aparținut de clubul andaluz din 2009 până în 2013, când a fost vândut la Aston Villa în schimbul a două milioane de euro, singurul transfer contra cost din cariera lui.
Acesta este cotat la 300.000 de euro pe site-ul de specialitate transfermarkt.com. Cota lui a atins apogeul în 2012, când valora 2,5 milioane de euro. Are în palmares un singur trofeu, Cupa Spaniei, câștigată cu Sevilla în 2010.
În 2021, Luna a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare în Spania, după ce a fost implicat într-un scandal „sex-tape”.
Clasamentul din Superliga
Ioan Ovidiu Sabău s-a „autodenunțat” după remiza cu Sepsi: „E adevărat că sunt pisălog”