FOTBAL  »  Superliga  »  CFR CLUJ - FCSB

Cine a fost „țeapa” mai mare? 5 mutări care păreau imposibile realizate de CFR Cluj și FCSB: eșecuri sonore și o excepție

Nicolae Dică, în stânga, cu fularul vișiniu legat de cap, sărbătorind un succes feroviar / Sursă foto: Imago Images +26   FOTO
Nicolae Dică, în stânga, cu fularul vișiniu legat de cap, sărbătorind un succes feroviar / Sursă foto: Imago Images

Articol de - Publicat duminica, 14 aprilie 2024 16:34 / Actualizat duminica, 14 aprilie 2024 19:41

CFR Cluj - FCSB a reprezentat, în ultimii 15 ani, cea mai palpitantă rivalitate din România, cele doua împărțindu-și supremația în campionat. Roș-albaștrii au fost intangibili între 2012 și 2015, pentru ca ardelenii să domine finalul deceniului trecut și începutul actualei decade.

Ce nume importante au jucat în ambele tabere si cu ce impact? În ziua derby-ului CFR - FCSB, Gazeta Sporturilor rememorează cinci dintre cele mai cunoscute cazuri ale fotbaliștilor ce au ajuns să îmbrace tricoul celor două. Ne-am raportat inclusiv la magnitudinea pe care au avut-o mutările la vremea respectivă, nu doar la realizările propriu-zise ale jucătorilor.

În marea majoritate a cazurilor, cine a ales să schimbe aerul si să îmbrace culorile rivalei n-a avut prea mult succes. Cu o excepție: George Țucudean, omul care și-a adjudecat medalii importante atât la FCSB, cât si la CFR Cluj.

Ziua în care FCSB și-a urât limitele » Ce s-a întâmplat ultima dată când Dan Petrescu a condus-o din umbră pe CFR Cluj
CFR Cluj - FCSB
Ziua în care FCSB și-a urât limitele » Ce s-a întâmplat ultima dată când Dan Petrescu a condus-o din umbră pe CFR Cluj

Țucudean, magnet la trofee

Poate cel mai concret caz e cel al lui George Țucudean, unul dintre atacanții de clasă din ultimii ani, retras prematur din cauza unor probleme la inimă. Cândva dinamovist, Țucu și-a umplut vitrina de trofee îmbrăcând întâi tricoul FCSB-ului, apoi pe cel al „feroviarilor”.

A cucerit „tripla” alături de bucureșteni în 2015, iar ulterior a cucerit alte trei campionate la Cluj, unde a devenit golgeterul Ligii 1 și a primit premiul pentru Fotbalistul Anului în ancheta Gazetei.

Cine a fost „țeapa” mai mare? 5 mutări care păreau imposibile realizate de CFR Cluj și FCSB: eșecuri sonore și o excepție
George Țucudean / Foto: Imago

Nicolae Dică în Gruia: zero impact

O „trădare” celebră pe axa FCSB - CFR Cluj s-a derulat în 2010, când Nicolae Dică, unul dintre fotbaliștii în vogă în „era Becali”, iubit de tribune, ajungea la rivala de la Cluj, împrumutat după eșecul de la Catania.

Mutarea se consemna la doar doi ani după ce alb-vișiniii și gruparea roș-albastră, cu Dică în echipă, luptau la baionetă pentru titlu în sezonul 2007-2008. Escala lui „Nick” în Gruia n-a avut efectul scontat în plan individual: doar 13 meciuri bifate în campionat, fără vreun gol înscris, salvarea lui Dică fiind echipa: CFR realiza eventul în acel sezon!

Cine a fost „țeapa” mai mare? 5 mutări care păreau imposibile realizate de CFR Cluj și FCSB: eșecuri sonore și o excepție
Nicolae Dică, în stânga, cu fularul vișiniu legat de cap, sărbătorind un succes feroviar / Sursă foto: Imago Images

Fail-ul Semedo

Antonio Semedo a fost unul primii străini ai CFR-ului, determinant în campania de la primul titlu din istoria clubului. Vijelioasa extremă din Portugalia a petrecut mai bine de doi ani în Gruia, și-a trecut în palmares eventul, însă a ajuns apoi una dintre „țepele” celebre luate de Becali.

Patronul de la FCSB s-a aventurat să-i plătească 1,2 milioane de euro lui Paszkany pentru serviciile fotbalistului, dar lusitanul a dezamăgit crunt la roș-albaștri. De unde a plecat pe ușa din dos.

Imagini cu Antonio Semedo / Sursă foto: Arhivă Gazeta Sporturilor

+21 FOTO

Cristi Manea: plătit regește de Becali, dar a avut succes doar în Ardeal

Mutările dinspre Cluj spre București au fost deseori neinspirate, sortite unor eșecuri de răsunet. Alta „trădare” care a ținut capul de afiș în fotbalul românesc s-a petrecut în 2019, când Cristi Manea, omul cu un „sac” de trofee la CFR, a acceptat să fie împrumutat de Apollon Limassol tocmai la FCSB, după ce în prealabil jucase o bună bucată de timp la Cluj.

Deși devenise unul dintre cei mai bine plătiți fotbaliști din Liga 1, Manea n-a avut și la FCSB randamentul de la „feroviari”, iar meciurile în tricoul roș-albaștrilor pot fi numărate cu degetele de la o singură mână.

Fundașul lateral avea să revină ulterior la Cluj și să aibă din nou succes pentru CFR.

Cine a fost „țeapa” mai mare? 5 mutări care păreau imposibile realizate de CFR Cluj și FCSB: eșecuri sonore și o excepție
Cristi Manea

Mărirea și decăderea lui Omrani

În fine, ultima „trădare” care a produs zgomot în campionatul intern a fost cea a lui Billel Omrani, alt fotbalist cu un istoric îmbelșugat la Gruia.

După șase ani încununați cu 7 trofee la CFR, printre care cinci titluri, franco-algerianul a intrat în dizgrația clubului și a ales să semneze cu FCSB, echipă care râvnea la un atacant în acea perioadă.

Pentru FCSB a însemnat doar un alt eșec: Omrani n-a mai atins nivelul pe care-l etalase în trecut în Feleac, iar experiența de la clubul lui Gigi Becali a fost modestă, doar două goluri reușite pe durata unui sezon.

Cine a fost „țeapa” mai mare? 5 mutări care păreau imposibile realizate de CFR Cluj și FCSB: eșecuri sonore și o excepție
Billel Omrani a deziluzionat la FCSB

Au mai existat și alte transferuri cunoscute pe ruta CFR - FCSB: Romeo Surdu, Vinicius, Kapetanos, Gregory Tade, Sulley Muniru, Jakolis, Larie, Cristi Bălgrădean, Bouhenna. AICI, cum s-au descurcat ei.

VIDEO Cele mai importante informații înaintea derby-ului CFR Cluj - FCSB

Citește și alte știri despre derby-ul CFR Cluj - FCSB:

VIDEO Ziua în care FCSB și-a urât limitele » Ce s-a întâmplat ultima dată când Dan Petrescu a condus-o din umbră pe CFR Cluj

Scoate în evidență marele minus al lui Florinel Coman: „Nu poate juca în top 5 din Europ

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Superliga
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Campionate
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României
Handbal
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”

Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează