Articol de GSP - Publicat sambata, 29 ianuarie 2022 20:34 / Actualizat sambata, 29 ianuarie 2022 22:16
Fanii dinamoviști au transmis un mesaj prin intermediul pagini Program DDB, înainte de meciul cu FCSB de mâine seară.
„E pentru prima oară în istoria clubului când miza unui derby este salvarea de la retrogradare. Am mai pornit cu șansa a doua în ultimii ani, dar niciodată firul de care atârnă sabia lui Damocles deasupra capului nostru n-a fost atât de subțiat.
[...] Trebuie să credem în șansa salvării și să luptăm pentru ea până la ultima respirație.
[...] Dinamo încă trăiește din contribuțiile noastre. În ultima vreme au intrat bani în club din vânzarea lui Deian Sorescu. Zilele acestea s-au adăugat alți 500.000€ din drepturile tv. Dar asta nu înseamnă că Dinamo poate supraviețui fără implicarea noastră. Banii intrați acum sunt ca o gură de oxigen, dar nu putem să tragem de ei mult timp. Cum au intrat așa se și duc, pentru că sunt multe cheltuieli.
Nu suntem genul de suporteri care să ne facem idoli din jucători. Dacă ajutăm clubul, o facem pentru ceea ce înseamnă NUMELE DINAMO.
Într-o echipă cu idoli, suporterii poartă tricouri cu numele jucătorilor. La Dinamo, începând de duminică, va fi invers: jucătorii vor purta tricouri cu numele suporterilor. Nu pentru că am fi noi mai importanți. Suntem la același nivel. Ce avem în plus este poate o doză mai mare de suferință. PENTRU CĂ NOI NU VOM PLECA NICIODATĂ DE AICI.
Câine, nu ne-o lua în nume de rău, dar trebuie să te rugăm să te implici în continuare, pentru ca Dinamo să mai existe! Pentru noi și pentru NUMELE DINAMO! Pentru că dacă se întâmplă ceva rău, tot pe noi cade povara. Doar că ne va fi mult mai greu ca acum. Te rugăm să cumperi 2-3 bilete virtuale (1 bilet costă 2,50 lei). Încurajează-i și pe alții s-o facă, punând un screenshot la comentarii. Biletele le găsești pe acest link”, au scris fanii pe Facebook, mesaj distribuit de contul oficial al clubului.
FCSB, mesaj pentru fani
Și cei de la FCSB au transmis un mesaj pe pagina oficială de Facebook: „Chiar dacă duminică seară vor fi doar câteva sute dintre voi pe stadion, știm că milioane de inimi vor bate pentru culorile roș-albastre. Și, pentru aceste milioane de suporteri, jucătorii noștri vor da totul pentru a aduce o nouă victorie în Derby. Trup și suflet pentru culori!”.