Articol de GSP - Publicat joi, 12 ianuarie 2017 13:56
Mihai Stoichiță e convins că războiul dintre MApN și Gigi Becali afectează în mod serios fotbalul românesc. Fostul antrenor al roș-albaștrilor crede că o eventuală dispariție a Stelei din prima ligă ar afecta tot sportul din țară.
”Văd situaţia ca în 1939, înainte de al doilea Război Mondial. Părţile au stat faţă în faţă luni de zile în tranşee fără să se atace, abia apoi a început războiul.
Această decizie va avea un impact nedorit pentru fotbalul românesc, vom pierde multe puncte în Europa dacă Steaua nu mai există. Este o situaţie care nu afectează doar Steaua, ci tot sportul de la noi.
Becali şi Armata s-au înţeles pe cale amiabilă când s-a făcut transferul. Timp de ani buni au avut o convieţuire bună, apoi, dintr-o dată, lucrurile au luat o altă turnură.
E ca şi cum faci un cadou cuiva de ziua lui şi după 10 ani îl ceri înapoi, că tu ai dat bani pe el”, a declart Mihai Stoichiță la TV Digi Sport.
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”