Articol de Daniel Grigore - Publicat luni, 04 martie 2024 20:47 / Actualizat luni, 04 martie 2024 20:57
În prezența foștilor fotbaliști precum Costel Pantilimon, Iosif Rotariu și Paul Codrea, printre alții, dar și a primarului Dominic Fritz, astăzi au început, oficial, lucrările la noul stadion de la Timișoara, denumit „Eroii Timișoarei”, arenă de 10.101 locuri.
Peste 2 ani și 3 luni, Timișoara ar trebui să aibă un stadion nou, modern, la standarde europene. Astăzi au fost demarate oficial lucrările la ridicarea arenei „Eroii Timișoarei”, proiect cunoscut și sub denumirea de „Stadionul Lego”.
Startul simbolic al lucrărilor la arena de pe Calea Buziașului, în zona de sud-est a orașului, a avut loc astăzi. Administrația locală a pus la cale un eveniment special, la care au participat fotbaliști emblematici ai Timișoarei sau ai Politehnicii, clubul-fanion al orașului.
GALERIE FOTO: Au început lucrările la stadionul „Eroii Timișoarei”. Cum va arăta arena din banii municipalității
Costel Pantilimon, Iosif Rotariu și Paul Codrea au pus mâna pe lopată într-o zi specială pentru sportul bănățean.
Primarul Dominic Fritz a anunțat că lucrările vor costa 115 milioane de lei, echivalentul a 23,1 milioane de euro, bani asigurați din bugetul local. Lucrările ar trebui să dureze 27 de luni, deci să fie gata undeva în vara lui 2026.
Autorizația de construire a stadionului fusese semnată pe 2 februarie. Această arenă este răspunsul administrației locale la tergiversările repetate de a fi demarate lucrările la un nou stadion de amploare, care să ia locul arenei „Dan Păltinișanu”, ajunsă în stare avansată de degradare.
„Dacă nu ești un bufon, lucrurile nu rămân pe hârtie!”
„Nu mai putem aștepta stadionul promis de Guvern și de Consiliul Județean. Mulți politicieni au făcut tot felul de promisiuni în ultimele decenii. Dacă ești serios și nu un bufon, lucrurile nu rămân pe hârtie. Acest stadion e realitate”, spunea primarul Timișoarei la acel moment.
În prezent, Timișoara nu are echipă de fotbal în primele două ligi. Politehnica evoluează în seria 8 din Liga 3, unde ocupă locul secund după 15 etape, la 7 puncte sub liderul FC Bihor Oradea.
Te pricepi la Superligă? Plasează gratuit predicțiile tale pe derby-ul Rapid - FCSB și câștigă premiile puse în joc!
Citește și:
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”