FOTBAL  »  Superliga  »  DOSARUL TRANSFERURILOR

Au trecut 7 luni de cînd Parfene l-a acuzat pe Copos de plagiat, iar cazul nu e rezolvat: "E jenant pentru Universitate!"

Articol de - Publicat miercuri, 11 noiembrie 2015 00:00

Angajatul FRF acuză tărăgănarea rezolvării cazului la Comisia de Etică. Marian Popescu, președintele respectivului for, recunoaște că "am cam întîrziat, dar acum nu mai depinde de noi, ci de experți. În două săptămîni sper să avem un răspuns".

Peste numai cîteva zile se împlinesc 7 luni de cînd Cătălin Parfene, masterand în istorie, acum angajat al FRF, a sesizat Comisia de Etică a Universității București că "Alianţe matrimoniale în politica principilor români din Ţara Românească şi Moldova în secolele XIV şi XVI", una dintre cărțile scrise în închisoare de George Copos, este un plagiat al lucrării sale de master.

De atunci, Comisia de Etică a dat doar un comunicat prin care preciza că "s-a constatat un număr mare de similitudini, de mai multe tipuri, astfel că vom solicita înfiinţarea unei comisii de experţi care va examina cele două lucrări din perspectiva suspiciunii de plagiat. Rezultatul expertizei şi eventualele sale consecinţe vor fi făcute publice". De atunci, nimic.

"A fost vacanță"

Gazeta a solicitat un punct de vedere al președintelui Comisiei de Etică a Universității București, profesorul Marian Popescu. Acesta a explicat că "deocamdată, expertiza e încă în curs, din păcate. A fost o vacanţă de vară la mijloc şi asta a încetinit procesul, dar o vom duce la bun sfîrşit. E o comisie de experţi solicitată de noi, sper ca în două săptămîni să dea un răspuns. Nu depinde de noi, e vorba de programul experților. Știe și domnul Parfene că e greu să găseşti experți pe subiectul care e în discuţie. În toată țara sînt doar cîțiva, a fost o problemă să-i găsim și să-i convingem să facă această expertiză". Popescu a evitat însă să precizeze cine sînt respectivii experți.

"Cioroianu mi-a închis telefonul în nas!"  

La rîndul său, Cătălin Parfene este extrem de contrariat de această lungă perioadă de așteptare: "Situaţia s-a prelungit într-un mod extrem de jenant pentru Universitate. În plus, ce să înțeleg eu, de pildă, din faptul că decanul Facultăţii de Istorie, Adrian Cioroianu, mi-a închis telefonul în nas în momentul în care, după vreo 3 luni în care nu s-a întîmplat nimic, i-am solicitat o audiență, conform procedurii universitare?!".

Cioroianu nu a putut fi contactat de Gazetă pentru a-și exprima un punct de vedere.

"Sper totuși ca Universitatea Bucureşti să dea dovadă de o atitudine fermă în cazul cărții lui Copos şi al comportamentului profesorului Brezeanu și, în acest fel, împotriva acestei mizerabile industrii a lucrărilor ştiinţifice scrise peste noapte în puşcării"
Cătălin Parfene, masterand în Istorie

30 de zilede reducere a pedepsei a cîștigat Copos numai pentru scrierea lucrării acuzate de plagiat de către Parfene

Citește și:
Dinamo, negocieri avansate pentru transferul dorit de Kopic » Craiova și CFR Cluj au intrat pe fir: oferte concrete înaintate
Superliga
Dinamo, negocieri avansate pentru transferul dorit de Kopic » Craiova și CFR Cluj au intrat pe fir: oferte concrete înaintate
Poliția pe teren la meciul din „Liga Florilor” » Gheorghe Tadici s-a aflat în prim-plan
Handbal
Poliția pe teren la meciul din „Liga Florilor” » Gheorghe Tadici s-a aflat în prim-plan
Singurul stadion din Superliga cu „trei tribune 1”, inaugurat oficial astăzi » Cum arată după modernizare
Superliga
Singurul stadion din Superliga cu „trei tribune 1”, inaugurat oficial astăzi » Cum arată după modernizare
Fostul fotbalist legitimat la FCSB se iubește cu Elena, solista trupei Mandinga » Primele imagini împreună
Altele
Fostul fotbalist legitimat la FCSB se iubește cu Elena, solista trupei Mandinga » Primele imagini împreună
Schimbări la apartamente în România: atât de mici încât producătorii de mobilă au probleme
Profit.ro
Schimbări la apartamente în România: atât de mici încât producătorii de mobilă au probleme
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Orașul are și alte nevoi...” » Primarul din Botoșani a reacționat după dezvăluirile de pe GSP: „Mi-au cerut un milion de lei”

Sabalenka are echipament nou pentru Australian Open » Fosta ei rivală a făcut topul costumelor din tenisul feminin: Sorana Cîrstea e pe podium!


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează