Articol de Remus Răureanu - Publicat sambata, 02 februarie 2008 00:00
Despotovici mărturiseşte că nu s-a adaptat încă la Rapid şi le cere fanilor să-i acorde timp pentru a se integra
Ranko Despotovici (25 de ani), cea mai răsunătoare achiziţie din intersezon a Rapidului, e circumspect după primul cantonament cu echipa lui Mircea Rednic. "Mi-e foarte greu, sincer vă spun. Simt că sînt nou, am schimbat echipa, sistemul de joc, metodele de antrenament, am nevoie de timp să mă adaptez la toata astea şi turneul acesta din Portugalia m-a făcut să conştientizez acest lucru".
Golgeterul sezonului trecut în Serbia, cu 17 goluri marcate pentru Vojvodina Novi Sad, a punctat o singură dată în cele patru jocuri disputate de echipa sa în turneul de la Rio Maior. Ranko a înscris contra angolezilor de la Primero Agosto (4-2). "Nu mi-am pierdut încrederea în mine, nu mă înţelegeţi greşit! Trecerea la Rapid e o provocare mare pentru cariera mea şi sînt sigur că voi confirma, doar că îmi dau seama că s-a produs o schimbare şi două săptămîni nu sînt suficiente. Nu există minuni în fotbal! Sper ca turneul din Cipru să mă ajute să mă integrez mai repede, deoarece sînt conştient că fanii şi conducerea aşteaptă de la mine goluri, doar de-aia am fost adus!".
"Slavă Domnului că mă înţeleg foarte bine cu toţi colegii. Vorbesc cu ei în engleză, dar Boya şi Bozovici, pe care-i ştiam din Serbia, m-au ajutat mult"
Ranko Despotovici
Bozo, din nou probleme
Durerile de spate ale lui Bozovici nu au dispărut. Fundaşul stînga a jucat miercuri contra lui Naval, dar ieri a fost din nou menajat la antrenamente. "Mă doare spatele rău de tot, d-asta am stat pe margine", a explicat muntenegreanul, care urmează să facă analize amănunţite după revenirea în Bucureşti. Bozovici (26 de ani) a avut probleme la spate după amicalul cu Rio Maior (1-1), disputat pe 22 ianuarie. Herea, accidentat contra lui Naval, a fost şi el menajat ieri.
Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro