Articol de Andrei Crăiţoiu, Vlad Nedelea, Iosif Popescu (video) - Publicat vineri, 30 decembrie 2022 10:57 / Actualizat vineri, 30 decembrie 2022 11:15
Bănel Nicoliță e vedeta turneului de la Brașov, iubit de copii, care fac coadă pentru poze și autografe, iar între două meciuri fostul mijlocaș face o analiză a fotbalului de la noi, vorbind în special despre FCSB și echipa națională.
Se joacă fotbal pe bandă rulantă pe parchetul Sălii Sporturilor din Brașov. Iese Surdu, intră Tamaș. Pleacă Gabi, apare Bănel. E un du-te vino pe holuri ca înainte de Revoluție, când vechiul „23 August" găzduia cuplajele cu mii și mii de suporteri.
Acum, foști și actuali jucători păstrează tradiția și în fiecare iarnă, între Crăciun și Revelion, se strâng la „Turneul Vedetelor" pentru trei zile pline de fotbal și de distracție. Și, evident, pentru orgoliul celui care va câștiga marea finală.
Liderul turneului e Bănel Nicoliță. Ajuns la 37 de ani, fostul mijlocaș e omul care aduce și zâmbetele. A venit la eveniment alături de cele două fetițe ale sale, Amalia și Natalia, care n-au ratat niciun meci al celor de la „Old New Stars", acolo unde Bănel joacă acum fotbal de plăcere: „Sunt suporterii mei de lux".
VIDEO. Bănel este susținut de fetițele sale, Amalia și Natalia: „Ne dorim să câștige multe trofee”
Bănel Nicoliță: „Vin să câștig, nu să mă fac de râs"
„Mă bucur că încă mai fac față! Îmi place foarte mult fotbalul și vin mereu la turneu pentru că avem posibilitatea să ne mai ținem în formă. Dau goluri, fac spectacol, merge treaba bine. Eu nu vin doar ca să fiu prezent, vreau să joc, să nu mă fac de râs. Îmi place să câștig chiar și aici și să dau totul pe teren", recunoaște el.
De obicei, din echipa lui Bănel făcea parte și Mihai Pintilii. Acum, „principalul” de pe banca echipei lui Gigi Becali a rămas la București și pregătește antrenamentele FCSB-ului pentru cantonamentul din ianuarie, din Turcia. Iar Bănel îl susține pe fostul său coleg și e fericit pentru rezultatele echipei pe care o iubește necondiționat.
„Pintilii face o treabă foarte bună la FCSB și l-am lăudat personal, am vorbit de curând la telefon. După ce-a plecat Dică au venit rezultatele, iar Pintilii face parte din istoria Stelei.
Ne bucurăm de fiecare dată când avem un fost coleg care ajută fotbalul românesc. Vom vedea dacă va profita la maximum de șansa pe care o are. Mi se pare foarte bun Pintilii, rezultatele vorbesc de la sine și sper ca nea Gigi să meargă cu el, să-i dea încredere”, spune Bănel.
Bănel Nicoliță: „Vreau să-i văd campioni pe cei de la FCSB!”
Cu 259 de meciuri în Liga 1, „Jardel” Bănel recunoaște că a avut probleme cu lumea pe stradă când echipa începuse extrem de slab campionatul și era la retrogradare, pe locul 14.
VIDEO. Bănel Nicoliță: „Am trăit momente de umilință cu Steaua pe locul 14! Mă înjurau pe stradă”
„Veneau dinamoviștii, mă înjurau și vorbeau foarte urât. Am trăit momente de umilință! Dar FCSB a demonstrat că jucătorii pe care îi are și pe care s-au plătit mulți bani încep să-și facă treaba. Eu vreau să-i văd campioni! Chiar cred că pot să iasă campioni în 2023".
Pe lângă meciurile în care joacă la turneele de minifotbal, Bănel și-a deschis de curând și-o școală de fotbal ce-i poartă numele. „Vreau să scot fotbaliști buni de la școala mea. Asta e ambiția mea și o să vă demonstrez în cinci ani că voi da cel puțin trei fotbaliști care vor juca în Liga 1.
Normal că prima opțiune pentru ei o să fie FCSB, pentru că echipa asta mi-a dat totul. Cât o să mai trăiesc o să fiu alături de această echipă".
Știți de ce renunță unii jucători să mai vină la echipa națională? Pentru că e foarte greu să îmbraci tricoul ăla! Presiunea este prea mare pentru ei și se gândesc dacă e o provocare să mai vină să joace pentru echipa națională.
-Bănel Nicoliță, fost mijlocaș
Bănel Nicoliță: „Nu mai avem nici jucători foarte buni"
Cu 37 de selecții la echipa națională a României, Bănel Nicoliță trage un semnal de alarmă: „Naționala trece printr-o perioadă foarte grea. Trebuie să fim sinceri și să recunoaștem că nu mai avem nici jucători foarte buni în țară sau afară pe care să ne bazăm. Păi, înainte îi aveam pe Mutu, pe Chivu, care jucau meci de meci în Italia și erau liderii echipei.
La mine când a venit prima convocare am plâns de bucurie pentru că știam că urmează să îmbrac tricoul României. Prin nebunia, dăruirea și ambiția pe care le-am avut pe teren i-am făcut pe fani să mă iubească. Cât timp îmbraci tricoul echipei naționale el trebuie să fie transpirat! Să dai tot ce ai mai bun", spune Bănel.
Citește și:
Decizie ciudată în ultimele zile din an » Gabi Torje și-a reziliat contractul cu Farul!
Primul mare transfer al iernii! CFR Cluj ar fi bătut palma pentru o mutare surpriză