FOTBAL  »  Superliga  »  UTA ARAD

Bara: "Nu şi-a manifestat nimeni intenţia de-a cumpăra UTA"

Articol de GSP - Publicat miercuri, 14 mai 2008 00:00

Patronul clubului UTA, Nicolae Bara, a dezminţit miercuri presupusele negocieri cu preşedintele executiv al lui Dinamo, Cristian Borcea, care ar fi interesat să preia echipa arădeană.

Nicolae Bara a precizat că ultima discuţie cu Cristian Borcea a avut-o în urmă cu o lună şi că nu s-a pus în discuţie, sub nici o formă, vânzarea clubului UTA. "Am discutat despre cu totul altceva. Nu am vorbit nici cu Borcea, nici cu altcineva despre vânzarea clubului UTA. Nu contest ideea, este posibil să existe oameni interesaţi să preia clubul UTA, mai ales că a ajuns la cel mai scăzut nivel al datoriilor din întreg fotbalul românesc şi deţine un lot format din 25 de jucători aflaţi sub contract. Problema este că nu şi-a manifestat nimeni intenţia de-a cumpăra UTA şi nu au existat niciun fel de tratative în acest sens", a declarat miercuri, patronul FCM UTA, Nicolae Bara.

Omul de afaceri care finanţează clubul din Arad a catalogat drept pură speculaţie informaţia potrivit căreia a negociat cu Cristian Borcea vânzarea clubului UTA şi a menţionat că gruparea din Arad nu poate deveni niciodată satelitul altui club. "O să discut cu Borcea, să văd de unde au plecat aceste zvonuri şi aiureli. Probabil că o fi vorbit cu cineva de la UTA, poate este reală declaraţia sa, dar în nici un caz nu a vorbit cu mine. Iar dacă cineva este interesat de UTA, de jucători, de transferuri, trebuie să vorbească cu mine", a mai spus Nicolae Bara.

Sursa: NewsIn

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Cine este Călin Georgescu, candidatul-surpriză care speră la accederea în turul 2 al alegerilor prezidențiale » Ce sport extrem practică
Stiri extrasport

Momente ca în peluză, imediat după apariția exit poll-ului pentru prezidențiale: „Demisia, demisia!” » Stupoare la sediul partidului

Numărătoarea parțială a voturilor de la alegerile prezidențiale: lupta dintre Georgescu, Ciolacu și Lasconi! Unde se poate face diferența

Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”

Alegeri prezidențiale 2024 în România: rezultate, exit poll și toate informațiile » Planurile principalilor candidați pentru sportul românesc! Cine intră în turul 2?

Comentarii (3)
 •  14 Mai 2008, 23:27

DOMNULE BARA NU NE LASA ARADUL (CEI CARE IUBIM UTA) TE VREM PE TINE STAPAN NU SA FIM SCLAVI ALTORA.PENTRU CEI CARE IUBESC UTA TE RUGAM SA RAMAI LA CLUB.DAL DRACULUI PE FALCA E UN INPOSTOR NU VREA BINELE UTEI NUMAI IN CAMPANI ELECTORALE ASTA E FALCA.APROPO FALCA NOI NU TE MAI VOTAM .DE CE NU CANDIDATI DOMNULE BARA PENTRU POSTUL DE PRIMAR AL ARADULUI CA SIGUR ATI LUA POSTUL DE PRIMAR SI ATUNCEA PUTETI FACE CEVA CU UTA SI MAI BINE.HAI UTA.BARA NU NE PARASI.HAI UTA SI HAI BARA.IUBIRE VESNICA UTA

 •  14 Mai 2008, 14:49

nicioadata satelitul lui DINAMO!!! singurul om care a ramasa alaturi si a sprijinit UTA este Domunul BARA ! MULTUMIM DOMNULE BARA !!! BARA ramai mai departe de UTA !!!

 •  14 Mai 2008, 14:42

nici o data nu vom fi sluga nimanui...

Vezi toate comentariile (3)
Comentează