Articol de Alexandru Tomuțiu - Publicat joi, 31 octombrie 2024 09:31 / Actualizat joi, 31 octombrie 2024 09:51
Fostul internațional Basarab Panduru (54 de ani) a criticat jocul prestat de dinamoviști în derby-ul pierdut cu FCSB cu scorul de 0-4, în prima rundă a grupelor Cupei României.
În cele două meciuri care s-au jucat într-un interval de 10 zile, campioana României și-a pus la respect marea rivală cu două victorii categorice, 2-0 în campionat și 4-0 în Cupă.
Basarab Panduru, care a jucat pentru Steaua între 1991 și 1995, consideră că diferența de valoare dintre cele două rivale este mult în favoarea celor de la FCSB. Se aștepta ca Dennis Politic și Cătălin Cîrjan, doi dintre cei mai importanți jucători dinamoviști, să facă diferență și în meciuri cu adversari de calibru, dar aceștia l-au dezamăgit.
Basarab Panduru, după ce Dinamo a fost umilită de FCSB: „Au promis marea revanşă şi au jucat la fel de prost ca la ultimul meci”
„Au promis marea revanşă şi au jucat la fel de prost ca la ultimul meci. Uitându-mă şi la celalalte meciuri ale lui Dinamo, mă face să cred că FCSB e foarte bună.
Te uiţi şi la schimbările pe care le-a făcut Dinamo, golurile doi, trei şi patru sunt date după ce au intrat jucătorii de pe bancă, diferenţa era mare oricum şi între titulari.
Nu poţi să faci absolut nimic, am zis hai să mă uit la Politic sau Cîrjan, oameni pe care eu îi laud, trebuie mai uşor cu ei, în meciurile în care contează nu sunt pe nicăieri. Sunt băieţi excepţionali, care joacă bine, dar dacă vrei să baţi la uşa naţionalei, vine meciul cu FCSB şi ăsta contează, după te miri că nu eşti băgat în seamă de nimeni”, a spus Basarab Panduru, la Prima Sport.
GALERIE FOTO. Imagini din Dinamo - FCSB 0-4
Ei au pasat în primele minute, dar doar atât au putut. Apoi nu au mai putut să alerge. Noi alergăm și mai mult, suntem și mai buni. Noi am scos trei jucători ca să îi odihnim.
- Gigi Becali, finanțator FCSB