Articol de Victor Vrînceanu - Publicat duminica, 23 august 2015 00:00
Valentin Lazăr a fost exclus din lot pentru că nu acceptă să plece în orice condiții la Botoșani, lucru care îngreunează venirea lui Quenten Martinus în Ștefan cel Mare.
Telenovela Lazăr la Botoșani, la schimb cu Martinus, nu se mai termină! Ultimul episod al poveștii s-a consumat ieri, cînd Valentin Lazăr, 26 de ani, a fost exclus din lot, cu cîteva ore înainte de meciul cu Petrolul, deși, inițial, antrenorul alb-roșiilor, Mircea Rednic, a gîndit primul "11" cu "Lăzărică" în teren.
Conform surselor Gazetei, conducerea din Ștefan cel Mare dorește astfel să îi forțeze mîna lui Lazăr, care se ține tare în negocierile cu Botoșani și cere un salariu mai mare decît are în acest moment în Ștefan cel Mare, lucru neagreat de moldoveni.
Mircea Rednic îl dorește cu orice cost pe mijlocașul Botoșaniului, Quenten Martinus, și se pare că a reușit să îl convingă și pe patronul Ionuț Negoiță să accepte cererea salarială a fotbalistului din Curacao, cifrată undeva la aproximativ 7.000 de euro pe lună.
Ciudat este că Dinamo l-a trimis pe Lazăr să reprezinte echipa în conferința presă premergătoare meciului, de vineri: "Atmosfera e bună, ne pare rău că am pierdut fotoliul de lider după o etapă, dar cred că putem reveni în fruntea clasamentului. Eu îmi doresc să rămîn la Dinamo, dar vom vedea zilele următoare ce se va întîmpla", a spus Lazăr vineri.
6 meciuria jucat Lazăr în acest sezon de Liga 1, nereușind să marcheze
6,00este media notelor GSP ale lui Lazăr