FOTBAL  »  Superliga  »  RAPID

EXCLUSIV Titularul Rapidului mărturisește cum s-a simțit în momentele în care fanii îi admonestau pe jucători: „Și noi suferim”

Titularul Rapidului mărturisește cum s-a simțit în momentele în care fanii îi admonestau pe jucători: „Suntem primii cărora le împărtășesc durerea” +18   FOTO
Titularul Rapidului mărturisește cum s-a simțit în momentele în care fanii îi admonestau pe jucători: „Suntem primii cărora le împărtășesc durerea”

Articol de , - Publicat marti, 22 octombrie 2024 19:22 / Actualizat marti, 22 octombrie 2024 20:33

Benjamin Siegrist, 32 ani, portarul adus de Neil Lennon în România și titularul de drept dintre buturile giuleștenilor, a discutat, într-un interviu acordat Gazetei Sporturilor, despre presiunea resimțită dinspre suporterii trupei în alb și vișiniu.

Deși entuziasmul suporterilor rapidiști s-a reaprins după victoria entuziasmantă obținută aseară, 5-0 cu Farul, lucrurile nu au stat așa în acest start de sezon, în care trupa din Grant a șchiopătat, fiind pe loc de baraj până aseară.

„Întâlnirea secretă de la Rapid” » Marius Șumudică a ieșit la masă cu un acționar și mai mulți jucători: „Le-am dat această responsabilitate”
RAPID
„Întâlnirea secretă de la Rapid” » Marius Șumudică a ieșit la masă cu un acționar și mai mulți jucători: „Le-am dat această responsabilitate”

Spre exemplu, după partidele cu Gloria Buzău (1-1) sau U Cluj (0-2), reacția giuleștenilor prezenți la fața locului nu a fost foarte primitoare, jucătorii fiind întâmpinați de reproșuri și huiduieli.

VIDEO. Cum a resimțit portarul Rapidului criticile primite dinspre peluză: „Este normal în fotbal”

Siegrist mărturisește că astfel de comportamente sunt normale în fotbal, ținând cont și de așteptările unui club de talia Rapidului. Le este recunoscător suporterilor pentru sprijindul necondiționat, declarându-se fascinat de atmosfera din Giulești.

„Reacțiile suporterilor fac parte din joc. Suntem primii cărora le împărtășesc durerea lor. Și noi suferim când nu câștigăm, ținând cont că muncim enorm în timpul săptămânii pentru a triumfa în weekend. Când nu reușim asta, nimeni nu este mai dezamăgit decât noi, jucătorii.

Benjamin Siegrist s-a vopsit blond, foto: Ionuț Iordache / GSP
Benjamin Siegrist s-a vopsit blond, foto: Ionuț Iordache / GSP
Benjamin Siegrist s-a vopsit blond, foto: Ionuț Iordache / GSP
Benjamin Siegrist s-a vopsit blond, foto: Ionuț Iordache / GSP
Benjamin Siegrist s-a vopsit blond, foto: Ionuț Iordache / GSP
+13 FOTO

Fiind la un club mare, așa cum este Rapidul, așteptările sunt pe măsură. Aceste momente fac parte și din procesul de învățare a modalității în care putem gestiona astfel de situații. Noi, jucătorii, fie că vorbim despre cei experimentați, fie că vorbim despre jucătorii tineri, trebuie să ne asigurăm că nu cădem prada emoțiilor. Trebuie să avem încredere în procesul de aici, de ceea ce încercăm să realizăm.

Desigur, vrem să ne răsplătim suporterii, cu rezultate și prestații bune. Dacă vin la stadion, ne sprijină pe toată durata partidelor, iar dacă lucrurile nu ies așa cum trebuie, pot apărea și criticile, însă tot ei sunt primii care se bucură la victorii alături de noi, fie că vorbim despre partidele jucate acasă, fie că vorbim despre cele disputate în deplasare. Este normal în fotbal”, a declarat fostul portar al celor de la Celtic pentru GSP.

„Nu aș spune neapărat că simțim presiune din partea fanilor, ci mai degrabă că există unele așteptări din exterior. Dimpotrivă, mă bucur de această atmosferă. Este extraordinar că avem sprijinul unor suporteri atât de pasionați. Dacă ar fi să ne amintim de carantinele impuse de Covid, nu știu exact cum a fost aici, însă sentimentul nu era unul grozav.

Să mergi pe un stadion și să joci în fața nimănui... Nu de asta ne-am apucat de fotbal, ci să bucurăm oamenii. Să ne bucurăm alături de fani, dar să ne și bucurăm împreună cu ei. Din postura de jucător profesionist, înțeleg că pot exista perioade în care vor exista multe critici, însă acestea fac și ele parte din fenomen”, a mai afirmat goalkeeper-ul.

La acest club, așteptările sunt întotdeauna mari, mai ales din partea suporterilor, patronului și a celor din conducere. În cele din urmă, te izbești și de realitate, iar după o anumită perioadă de timp, trebuie să vezi unde te situezi.

Ca jucători, nu suntem unde vrem să fim. Știm că poziția din clasament nu reflectă așteptările pe care oamenii le au de la noi. Există așteptări din exterior și din interior.

Este o provocare. Te vei confrunta cu acestea în fiecare weekend, săptămână sau sezon. Vrem să îmbunătățim mai multe lucruri, asta ne dorim. Muncim mult în spatele cortinei. Sperăm că această muncă va fi vizibilă și din exterior. Oamenii de aici sunt dispuși să înfrunte provocările. Trebuie să cultivăm o mentalitate, o identitate de câștigători aici.

- Benjamin Siegrist, portar Rapid

Liderii Giuleștiului, în viziunea lui Ben Siegrist: „Lui Săpunaru îi curge Rapidul prin vene”

Goalkeeper-ul din „Țara Cantoanelor” a discutat și despre importanța liderilor din vestiarul Rapidului, identificând trei coechipieri pentru acest rol. Printre ei, desigur, Cristi Săpunaru.

„Din fericire, avem câțiva. Desigur, totul pornește de la antrenor. Îl avem pe Cristi Săpunaru, care are o experiență vastă și căruia îi curge Rapidul prin vene. Te poți baza întotdeauna pe atitudinea sa de lider. Există multe moduri de a conduce. Unii se bazează pe experiență, iar alții sunt mai vocali. Lideri pot fi și jucătorii care se bazează pe agresivitate sau performanțele din teren.

Cred că avem un mix bun. Dispunem și de mulți jucători cu experiență, veniți din străinătate, cum ar fi Chris Braun sau chiar eu. Îl avem și pe Claudiu Petrila. Poate este un lider din umbră, însă performanțele acestuia vorbesc de la sine. Asta nu înseamnă că dintre jucătorii tineri nu poate fi un lider, prin devotament, prestațiile de pe teren. În ultima perioadă, asta încercăm să facem”, a spus Siegrist pentru GSP.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Prima „victimă” a lui Dan Șucu la Genoa! Anunțul venit din Italia
Campionate
Prima „victimă” a lui Dan Șucu la Genoa! Anunțul venit din Italia
Unde a dispărut Dan Șucu, în timp ce italienii îl așteptau diseară la Genoa - Napoli
Superliga
Unde a dispărut Dan Șucu, în timp ce italienii îl așteptau diseară la Genoa - Napoli
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu
Campionate
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează