Articol de GSP - Publicat marti, 21 august 2012 00:00 / Actualizat luni, 20 august 2012 20:30
Atacantul adus de la Urziceni are cifre senzaţionale în tricoul Stelei, fiind deja peste numele grele ale ultimilor ani: Thereau, Stancu, Kapetanos.
Steaua şi-a găsit cel mai bun atacant din ultimii 6 ani fără să fie nevoită să transfere! Raul Rusescu a reuşit cu Ceahlăul prima "dublă" din acest sezon, a preluat singur şefia clasamentului golgeterilor în Liga 1 şi l-a determinat pe Gigi Becali să spună despre el, la 9-10 luni de momentul în care îl făcea " bezmetic, aleargă de nebun pe teren, ăsta nu e jucător de Steaua", că "Rusescu e marcator de rasă, are golul în sînge"!
Cu 40 de minute mai bun ca Thereau
Mai mult, cifrele din dreptul lui Rusescu demonstrează că acesta a avut, pînă acum, un randament peste cel al unor atacanţi cu mare greutate care au îmbrăcat tricoul Stelei în perioada 2006-2011. E vorba despre Thereau, Bogdan Stancu şi Kapetanos. De exemplu, chiar dacă Thereau a stat mai puţin de un sezon în Ghencea, Rusescu e peste el la două capitole.
Primul: francezul n-a marcat deloc în Europa, Rusescu a făcut-o de 3 ori, iar media intervalurilor la care Rusescu a înscris e de un gol la fiecare 135 de minute, pe cînd media lui Cyril e de doar o reuşită la fiecare 177 de minute.
A costat o optime din Stancu şi o treime din Cyril
Şi în privinţa banilor, Steaua a dat o adevărată lovitură cu Rusescu. A costat ceva mai puţin de 200.000 de euro, adică de aproape 8 ori mai puţin ca Stancu şi cel mult o treime din Thereau. Kapetanos a venit liber, însă a avut un salariu de 25.000 de euro lunar, de două ori şi jumătate peste cel al lui Raul.
Cît Kapetanos şi Thereau la un loc
O comparaţie făcută în ultimii 6 ani cu cei mai importanţi oameni de gol pe care i-a avut Steaua îl plasează pe Rusescu pe primul loc. Mai mult, actualul număr 24 al roş-albaştrilor a reuşit, în primul sezon plus o lună din următorul, cam cît au reuşit Kapetanos şi Thereau împreună.
A contribuit cu mai mult de 50% la reuşitele Stelei
În actualul sezon, Rusescu a contribuit decisiv la mai mult de jumătate din toate golurile echipei, în cele două competiţii, Liga 1 şi Europa League. Din cele 17 înscrise de trupa lui Reghe, Rusescu a marcat direct 7 şi a creat alte două goluri prin pase decisive, procentajul său fiind de 53 la sută ca şi contribuţie la totalul golurilor.
7,00 e media notelor GSP ale lui Rusescu pentru prestaţiile din acest sezon, fiind, la mare distanţă, primul între stelişti
Al 5-lea cel mai tînăr
Pe lîngă faptul că e, în acest moment, cel mai bun stelist, Rusescu se mai plasează bine într-un alt top. E vorba despre cel al jucătorilor cei mai tineri care au evoluat împotriva Ceahlăului. Dintre cei 14 fotbalişti folosiţi de Reghecampf, doar 4 sînt mai tineri decît Rusescu.
Topul celor mai tineri cu Ceahlăul
1. L. Filip: 21 de ani şi 11 luni
2. Chiricheş: 22 de ani şi 9 luni
3. Chipciu: 22 de ani şi 11 luni
4. Pîrvulescu: 24 de ani
5-6. Rusescu: 24 de ani şi o lună
Ad. Popa: 24 de ani şi o lună
Paradoxul: n-are nici o selecţie
Deşi a fost golgeterul Stelei în sezonul trecut şi continuă să fie cel mai bun marcator şi acum, fiind chiar golgeterul Ligii 1, Rusescu nu a debutat încă pentru echipa naţională. "E o soluţie, însă are parte de o concurenţă puternică deoarece pe postul său sînt Bogdan Stancu şi Grozav", şi-a argumentat Piţurcă decizia de a nu-l chema la lot pentru amicalul cu Slovenia, pierdut cu 4-3.
"Rusescu mi se pare un adevărat atacant, cu un simţ al golului extraordinar. În plus, mai are o mare calitate: e foarte şmecher pe teren. Cu siguranţă, ar trebui chemat la echipa naţională" (Anghel Iordănescu)
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”