Articol de Adrian Florea - Publicat vineri, 13 ianuarie 2012 00:00 / Actualizat joi, 12 ianuarie 2012 21:45
Eric a anunţat că rămîne la Steaua pînă la vară, cînd îi expiră contractul, indiferent de oferta Vasluiului, o decizie care complică şi "afacerea Wesley", fiindcă Porumboiu cere un alt jucător.
Eric Bicfalvi cîştigă 2.700 de dolari la Steaua, iar Vasluiul i-a oferit 120.000 de euro salariu anual, plus 200.000 la semnătură! Date suficiente pentru ca mijlocaşul de 23 de ani să plece în Moldova? Nu! Eric i-a anunţat pe stelişti că nu se mişcă pînă la vară, cînd contractul lui expiră!
Motivul e legat de o promisiune a impresarului său, că i se va găsi un acord într-un campionat din străinătate în luna iulie, cînd Eric va putea pleca fără nici o pretenţie financiară. Bicfalvi e acum în Poiana Braşov, se antrenează sub comanda lui Ilie Stan şi va continua printre roş-albaştri, deşi şansele să joace în retur sînt minuscule.
Refuzul pe care el l-a adresat Vasluiului a complicat situaţia Stelei în "tranzacţia Wesley". Becali îl aşteaptă pe brazilian la tratative, dar decizia lui Eric a prăbuşit înţelegerea dintre cluburi! Porumboiu dorea 800.000 de euro şi pe Bicfalvi ca să-l dea pe Wesley. Acum, el mai e dispus să-l lase pe Gigi să negocieze cu golgeterul străin doar dacă primeşte la schimb un alt fotbalist care să-i placă.
10 meciuri a prins Bicfalvi la Steaua în prima parte a campionatului. Faţă de tur însă, are concurenţi noi: Bălan, Răduţ, Prepeliţă, toţi trei recuperaţi după accidentări
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”