FOTBAL  »  Superliga  »  AMICAL

VIDEO Omrani a debutat cu bară la noua lui echipă din Superliga

Billel Omrani în Poli Iași - Ceahlăul 2-0
Billel Omrani în Poli Iași - Ceahlăul 2-0

Articol de - Publicat sambata, 07 septembrie 2024 15:20 / Actualizat sambata, 07 septembrie 2024 15:35

Revenit în Superliga la începutul lunii trecute, fostul atacant al FCSB și CFR Cluj, Billel Omrani a debutat astăzi la noua sa echipă, Politehnica Iași. Omrani a ajuns la Poli Iași, în calitate de jucător liber de contract, după despărțirea de Wisla Cracovia.

Franco-algerianul în vârstă de 31 de ani a jucat în repriza a doua a partidei amicale pe care Poli a disputat-o astăzi, acasă, cu divizionara secundă Ceahlăul Piatra Neamț și a dat o bară în minutul 88, cu o lovitură de cap din careul mic.

În testul din Copou, formația din prima ligă s-a impus cu 2-0 (1-0), grație reușitelor lui Teixeira (min. 34) și Gheorghiță (min. 60).

Jucător nou la Poli Iași

Politehnica a rulat în următoarea formulă:

Ailenei – Itu, F. Ilie, C. Silva, Ispas – Bordeianu, Miskovic - L. Mihai, Tailson, Teixeira – Harrison, în prima repriză; Niga – M. Tănasă, Guilherme Soares, Umar, Atanaskoski – Gouet, D. Ciobanu - Gheorghiță, Roman, V. Gheorghe – Omrani – în actul doi.

Mohammed Umar este un stoper ghanez de 1,93 metri, care împlinește 22 de ani în decembrie. El va fi legitimat de Poli și împrumutat la un alt club. Umar vine de la Ilves Tampere (Finlanda 1), unde a evoluat sezonul trecut, și a mai fost legitimat la SC Medeama (Ghana 1).

Politehnica nu are încă antrenor

Gazdele au fost conduse de foștii colaboratori ai lui Anthony „Tony” Da Silva, care a demisionat miercuri, înaintea primului antrenament al săptămânii, după ce echipa pierduse la scor, 2-6, la Sibiu, în etapa a VIII-a a campionatului.

Șefii lui Poli caută în continuare un antrenor, pe care vor să-l instaleze până mâine, astfel încât echipa să înceapă ciclul de pregătire al săptămânii viitoare cu un nou șef al băncii tehnice. Politehnica va juca următorul meci oficial pe 15 septembrie, acasă, cu Universitatea Craiova.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:

Clasamentul erorilor de arbitraj din Superligă » Surpriză MAJORĂ: cine sunt cele mai ajutate și cele mai dezavantajate cluburi!

Începe procesul Simonei Halep la New York! Data fixată pentru prima înfățișare în litigiul de 10 milioane de dolari + prima mare victorie obținută de avocații americani


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează